Butnaru va prezenta, în această toamnă, The Wall, la Antena. „Mi-am dat seama că viața mea se învârte în jurul unui perete: sunt jucător profesionist și antrenor de squash, unde am mereu în fața mea un perete, în fiecare dimineață, de luni până vineri am în spatele meu wall-ul (ecranul) de la Observator, iar acum a apărut provocarea supremă, The Wall- Marele Zid. Viața mea s-a schimbat complet în numai câteva zile, am cunoscut oameni pentru care am un deosebit respect profesional și pe care nu mă așteptam să îi întâlnesc atât de repede și într-un asemenea context. Echipa Monei Segall este extraordinară și mă bucur să pot face parte din acest proiect. The Wall este pentru mine o oportunitate, o provocare și o responsabilitate", a declarat Valentin Butnaru.
Valentin a studiat, printre altele, la Școala de Artă București, secția actorie, ocazie cu care a lucrat, la începutul carierei, în lumea filmului. De șapte ani este prezentator de știri, ultimii cinci fiind parte din echipa Observatorului. Domeniul entertainment-ului nu îi este deloc străin. A experimentat postura de host, prezentând alături de Teo Trandafir un show realizat de o rețea națională de posturi locale. Pe lângă știri și divertisment, Valentin este trainer la Intact Media Academy și jucător profesionist de squash (vicecampion național pe echipe în anul 2017), fiind unul din promoterii acestui sport în România.
Creat de LeBron James, celebrul jucător NBA, alături de Maverick Carter (SpringHill Entertainment) si Andrew Glassman (Glassman Media) împreună cu Universal Television Alternative Studio și distribuit de Endemol Shine Group, The Wall este un format care ține publicul într-un suspans incredibil, un quiz-show în care e nevoie de mai mult decât un răspuns corect; este nevoie de o relație specială între participanți pentru a putea câștiga premii ce le vor schimba viața. O combinație între quiz-show, noroc și strategie, acțiunea este plasată într-un decor impresionant și interactiv, unde doi coechipieri trebuie sa lucreze împreună pentru a cuceri „The Wall". Emoțiile ajung la o intensitate incredibilă pe măsură ce bilele roșii și verzi cad de-a lungul zidului, determinând câștiguri impresionante sau pierderi uriașe.
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- De ce scăpăm greu de burtă. Carmen Brumă: Poți să faci un milion de abdomene, nu se va vedea
- Horoscop 6 mai: Berbec, Taur, Gemeni, Rac, Leu, Fecioară. Discuții aprinse, în a doua zi de Paști, pentru o zodie. Îți fac rău!
- A doua zi de Paști. Ce trebuie să facă toți credincioșii în Lunea Albă din Săptămâna Luminată
- BANCUL ZILEI: Femeia cu inițiativă
- Horoscop 7 mai: Balanță, Scorpion, Săgetător, Capricorn, Vărsător, Pești. Zodia care are probleme cu banii. Ai mare grijă, zilele acestea!
- Horoscop 4-16 mai. Zodia care trebuie să vadă jumătatea plină a paharului. Daniela Simulescu: Evitați aceste discuții la locul de muncă - Video
- Klaus Iohannis, cu avionul de lux în SUA, pentru a-și lua "Oscarul de la Washington". Bogdan Chirieac arată cum puteau fi "salvați niște bani" - Foto
- Motorina ar putea să dispară din benzinării: "Este o scădere uriașă”
- Horoscop 6-14 mai. Daniela Simulescu evidențiază o zodie care are nevoie de smerenie: Ce vă trebuie mai mult? - Video
- Horoscop 6-12 mai 2024. Mihai Voropchievici: Reușită excepțională pentru o zodie
- Ce înseamnă credința pentru omul modern. Cuvintele preotului ne liniștesc: Întotdeauna avem această lumină în noi
- Chirieac, despre ceremonia lui Putin: Este un ucigaș căutat și interzis în toate statele civilizate ale lumii
- Soarele, sextil cu Saturn. Zodia care trebuie să aibă grijă cu ceea ce-i cere partenerului