,,Împreună cu vicepreşedintele Consiliului Judeţean Vâlcea, Adrian Buşu, am avut o serie de discuţii cu ambasadorul României în Georgia, cât şi cu ambasadorul Georgiei în România pentru a reuşi să facem un lucru concret şi anume înfrăţirea celor două regiuni - judeţul Vâlcea şi regiunea unde s-a născut Antim Ivireanul. Încercăm, de asemenea, să deschidem, poate chiar anul acesta, în cadrul Bibliotecii Naţionale a Georgiei şi o sală destinată lui Antim Ivireanul. Chiar sper să reuşim acest lucru. O să facem o echipă mai largă ca să mergem acolo şi să inaugurăm această sală', a afirmat directorul Bibliotecii Judeţene 'Antim Ivireanul' din Râmnicu Vâlcea.
Anul acesta, praznicul dedicat patronului spiritual al Râmnicului se va desfăşura în perioada 23 -27 septembrie şi va cuprinde o serie de simpozioane, colocvii şi concerte de muzică veche, care vor avea loc atât la Biblioteca Judeţeană, cât şi la Muzeul de artă şi Filarmonica din Râmnic, participanţi fiind elevi de la şcolile din municipiu, cercetători în domeniul culturii medievale din ţară, precum şi militari de la Centrul de perfecţionare Geniu şi EOD 'Panait Donici'.
Antim Ivireanul s-a născut în anul 1650 în Iviria, Georgia de astăzi, fiind adus în Ţara Românească în jurul anului 1690 de domnitorul Constantin Brâncoveanu. El s-a remarcat ca una dintre personalităţile culturale din regiune, fiind cel care a înfiinţat prima bibliotecă publică în Bucureşti, dar şi unul dintre ierarhi care a avut un rol însemnat, prin tipăriturile sale, în introducerea completă şi definitivă a limbii române în slujbele bisericeşti, deşi româna nu era limba lui nativă. În 1705, Antim Ivireanul a fost ales episcop al Râmnicului, iar în anul 1708 a devenit mitropolit al Ţării Româneşti, păstorind credincioşii până în toamna anului 1716, când, la cererea domnitorului Nicolae Mavrocordat, a fost înlăturat, închis, caterisit de patriarhul ecumenic şi condamnat la exil pe viaţă în Mănăstirea Sfânta Ecaterina de la Muntele Sinai. Pe drumul spre locul exilului, a fost ucis de soldaţii turci din escortă, iar trupul său a fost aruncat în râul Mariţa, în apropiere de Adrianopol. La 21 iunie 1992, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române l-a trecut pe mitropolitul Antim în rândul sfinţilor, fiind prăznuit în fiecare an în ziua de 27 septembrie. În 1999, Antim Ivireanul a fost ales patron spiritual al municipiului Râmnicu Vâlcea şi al bibliotecii judeţene. În 2016, la sărbătorirea a 300 de ani de la moartea lui, a fost deschisă în oraş şi o biserică dedicată lui, slujba de sfinţire fiind oficiată de Patriarhul Daniel al Bisericii Ortodoxe Române.
Sursa: AGERPRES
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- Medeea Marinescu își explică lipsa de reacție publică după ce Florin Piersic a fost internat de urgență
- BANCUL ZILEI: Secretul ascuns al limbii române
- Medicul Alin Popescu, despre un aliment de pe masa de Paște: Preparat așa... e nenorocire completă / Asta e o regulă pe care mulţi nu o respectă, din păcate
- Tragedia din Vinerea Mare care a făcut înconjurul lumii. Peste 100 de români, majoritatea copii, au ars de vii în biserică
- Mircea Diaconu: E un fenomen, pe care nu-l sesizează aproape nimeni, care se petrece în România. Sunt vizați tinerii educați, IT-iștii, modernitatea țării
- Vasile Bănescu explică: De ce slujba de Înviere nu are loc în biserică. Când începe și când se termină sfânta slujbă a Paștelui
- Miracolul Luminii Sfinte? Ce știm despre aprinderea ei: Un arab și un turc verifică înainte Sfântul Mormânt
- Preotul Paul Iulius Negoiță, despre cea mai importantă tradiție de Înviere. Puțini mai respectă de Paște această regulă foarte veche, dar extrem de valoroasă
- Incendiu puternic lângă Mănăstirea Voroneț / Update: Există riscul ca focul să se extindă / foto în articol
- Mioara Roman îi trimite semne Oanei Roman, din lumea de dincolo, chiar în Săptămâna Mare / foto în articol