Data publicării:
Vaccinul anti COVID-19 a ajuns la Bucureşti, la Institutul Cantacuzino
Primele doze de vaccin anti Covid-19 au ajuns la Institutul Cantacuzino din Bucureşti.
Primele 10.000 de doze de vaccin anti-COVID-19 au ajuns în România, vineri, pe cale terestră, fiind aduse cu un camion special care a trecut prin Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac II. La frontieră, transportul a fost întâmpinat de către şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, secretarul de stat Raed Arafat, şi de şeful Comitetului naţional de coordonare a activităţilor privind vaccinarea, dr. Valeriu Gheorghiţă.
Camionul cu primele doze de vaccin alocate României a fost escortat până în Capitală de echipaje ale Poliţiei Rutiere şi Jandarmeriei. Vaccinurile a ajuns sâmbătă la Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare Medico-Militară "Cantacuzino", desemnat Centru naţional de stocare a vaccinurilor împotriva COVID-19.
Când începe vaccinarea
Vaccinarea începe în data de 27 decembrie în toate cele 10 spitale de boli infecțioase aflate în prima linie în lupta împotriva COVID-19. Evenimentul de vaccinare de la Institutul Național de Boli Infecțioase „Matei Balș” va începe duminică, 27 decembrie. În aceeași zi, acțiuni similare vor fi organizate și în celelalte nouă spitale de boli infecțioase aflate în prima linie în lupta împotriva COVID-19
În primă instanță va fi vaccinat personalul medical, urmând ca la anul să fie vaccinate persoanele din grupele de risc, iar, apoi, populația generală. Vaccinarea, care va fi voluntară și gratuită, se va face pe bază de programare. A doua tranșă de vaccin, 150.000 de doze, ar putea ajunge la începutul săptămânii viitoare, iar în luna ianuarie sunt așteptate săptămânal câte 150.000 de doze.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News