Vaccinare pacienţi COVID-19. Ministerul Sănătăţii, noi anunţuri
Ministerul Sănătăţii vine cu noi precizări despre vaccinarea persoanelor infectate cu coronavirus.
"Vaccinarea persoanelor care au fost infectate cu SARS-CoV-2 nu este contraindicată, iar vaccinarea acestora se poate realiza după vindecare.
Totodată, în cazul în care o persoană dezvoltă infecție cu SARS-CoV-2 după administrarea primei doze de vaccin împotriva COVID-19, aceasta va putea fi vaccinată după vindecare, prin continuarea schemei de vaccinare, fără reluarea primei doze.
Pentru situațiile în care o persoană căreia i s-a administrat prima doză de vaccin Pfizer împotriva COVID-19 are contraindicații temporare pentru cea de-a doua doză, administrarea rapelului va putea fi amânată până la un interval optim de maximum 42 de zile. În situații excepționale, rapelul poate fi administrat și după această perioadă. În cazul vaccinului Moderna, intervalul optim de amânare a dozei de rapel este până la 35 de zile, însă, în situații excepționale, rapelul poate fi administrat și după această perioadă", anunţă Ministerul.
Şoc anafilactic după prima doză. Rapelul, INTERZIS
"De asemenea, dacă o persoană prezintă reacție anafilactică după administrarea primei doze de vaccin tip ARNm nu va mai primi a doua doză, fiind recomandată reluarea vaccinării cu un alt vaccin fabricat după o tehnologie diferită.
În cazul decalajelor privind administrarea dozei a doua de vaccin împotriva COVID-19, persoana programată va putea modifica data efectuării dozei de rapel direct în platforma electronică sau prin modalitățile deja cunoscute pentru programarea inițială.
Pentru situațiile în care cea de-a doua doză de vaccin se administrează accidental, la mai puțin de 21 de zile de la efectuarea primei doze, nu mai este necesară efectuarea unei alte doze de rapel", a mai spus Ministerul.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News