Vaccin COVID-19. Dr. Emilian Imbri: Reacţiile după rapel, ceva mai "zgomotoase". Semn că organismul reacţionează
Emilian Imbri, managerul spitalului "Victor Babeş" din Capitală, a afirmat că după rapelul vaccinului împotriva COVID-19 pot apărea mai multe reacţii, dar acesta ar fi un semn bun.
„Nu s-a întâmplat numai la noi, dar au fost cazuri mai numeroase de reacții post-rapel decât reacțiile după prima doză de vaccinare. La noi, din 500 de persoane câte am vaccinat pe 27-28-29-30 decembrie, au fost trei persoane care au acuzat o ușoară durere la locul respectiv sau a doua zi, brațul dureros un pic în zona deltoidului.
Acum, din practic tot 500 de oameni vaccinați cu a doua doză, 14-15 oameni au avut manifestări mai serioase, depistabile și vizibile: febră, dureri musculare - dar dureri musculare, ca și cum ar zice omul „parcă eram bătut cu maiul”- , tuse, rinoree. Au fost o zi aceste manifestări, o zi a durat toată treaba asta, după care au dispărut aceste simptome. N-a fost nimic mai grav. Dar este de remarcat faptul, iar eu bănuiesc că este firesc, este reacția organismului, care de data asta reacționează, creând anticorpi”, a explicat Emilian Imbri, managerul Spitalului „Victor Babeș” din București, la Digi24.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News