Data publicării:
CE, încă 48,5 miloane de euro pentru un VACCIN împotriva COVID-19. Când încep TESTELE
Cristian Bușoi a făcut anunțul privind vaccinul împotriva coronavirusului, după decizia luată de Comisia Europeană.
"Tehnologia este cea care ne ajută în această perioadă de criză să facem mai ușor schimb de informații și să luăm decizii rapide pentru stoparea pandemiei COVID-19. Din Parlamentul European, ședințele, dialogul și dezbaterile s-au mutat în mediul online.
Așa s-a întâmplat și astăzi când împreună cu coordonatorii grupurilor politice din comisia pentru Industrie și Cercetare, pe care o conduc în Parlamentul European, am organizat o teleconferință cu comisarul pentru Inovație Cercetare, Cultură, Educație și Tineret, Mariya Gabriel, unde s-au luat decizii extrem de importante pentru sănătate și viitor.
"Testele ar putea începe chiar în iunie"
Comisia Europeană a decis suplimentarea până la 48.5 milioane de euro a fondurilor pentru crearea unui vaccin împotriva noului coronavirus, iar testele ar putea începe chiar în iunie anul acesta. Uniunea Europeană trebuie să meargă mai departe pentru cetățenii ei, să depășească cu bine această perioadă dificilă și să demonstreze că este o forță în domeniul cercetării și industriei! Împreună vom reuși!", a scris Cristian Bușoi pe Instagram.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News