Data publicării:

Vacanță Grecia 2021: Informații despre turismul în această vară, transmise de partea elenă

Autor: Alexandru Ichim | Categorie: Sanatate
WhatsApp
Foto: Pixabay.com
Foto: Pixabay.com

Vacanța în Grecia va putea fi posibilă anul acesta, dar numai în condiții stricte, impuse de către autoritățile locale. 

Persoanele vaccinate împotriva COVID-19, cele care au un test negativ sau au dobândit anticorpi în urma unei infecţii cu noul coronavirus vor putea vizita Grecia în această vară, a declarat marţi ministrul grec al turismului, Harry Theocharis, potrivit Reuters, scrie Agerpres. 

Grecia este pregătită cu un protocol (sanitar) complet pentru vara 2021 şi intenţionează să-şi deschidă la jumătatea lunii mai sezonul turistic de vară, a spus oficialul grec, într-un mesaj transmis de la Atena pentru Târgul de Turism de la Berlin (ITB Berlin).

Turiştii sunt bineveniţi dacă înaintea călătoriei au fost vaccinaţi, ori au anticorpi, ori au fost testaţi negativ pentru COVID-19, a precizat ministrul grec. Totuşi, turiştii vor fi supuşi unor teste aleatorii, a adăugat Harry Theocharis.

Prioritate la vaccinare



El a mai menţionat că, odată ce se va încheia vaccinarea persoanelor vulnerabile, în Grecia angajaţii din sectorul ospitalităţii vor avea prioritate la vaccinarea anti-COVID-19 şi în plus în rândul acestora vor fi efectuate testări frecvente.

Comisia Europeană a anunţat că va prezenta pe 17 martie un pachet de măsuri axat pe desfăşurarea călătoriilor şi ridicarea restricţiilor impuse din cauza pandemiei în Uniunea Europeană, care va include şi o propunere privind paşapoartele verzi digitale.

Dacă va fi instituit, acest document digital va arăta dacă titularul său a fost sau nu vaccinat anti-COVID-19, rezultatele la testele de COVID-19 efectuate sau dacă a trecut printr-o infecţie cu noul coronavirus.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel