UZPR, start al concursului „Sens și contrasens în mass-media”
Uniunea Ziariștilor Profesioniști din România lansează concursul pe anul 2020 cu tema „Sens și contrasens în mass-media”, prin care colegii noștri de breaslă – pentru prima dată, nu doar membri ai Uniunii – sunt invitați să trimită materialele de presă pe care le consideră relevante deopotrivă pentru temă, pentru importanța jurnalismului în societate și pentru activitatea lor (formular de înscriere atașat) pe adresa de email [email protected] .
Materialele de presă se vor putea înscrie în tematica luptei presei profesioniste cu fenomenul știrilor false, cu manipularea și ascensiunea extremismelor într-o lume confuză, în care jurnaliștii sunt primii chemați să facă lumină și să îndrume publicul, prin reflectarea adevărului.
Vor fi premiate cele mai bune articole și producții din segmentele audio-vizuale ale mass-media care au reflectat cel mai bine, în anul 2020, reacția societății și a opiniei publice la criza sanitară globală, abordările profesionale ale jurnaliștilor care au sprijinit comunitățile să facă față situațiilor complicate, efortul presei de a se afla tot timpul în teren, în mijlocul evenimentelor, și de a se constitui în cea mai avizată legătură între autorități și cetățeni.
Formularul de concurs poate fi descărcat AICI
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News