Data actualizării:
Data publicării:

USR merge cu Nicușor Dan până la capăt. Drulă dă vina pe toți după acuzațiile ANI: Borfașii fură și dorm liniștiți

Autor: Florin Răvdan | Categorie: Politica
WhatsApp
Sursa: Agerpres
Sursa: Agerpres

Cătălin Drulă, preşedintele USR, a reacţionat în numele partidului cu privire la acuzaţiile pe care ANI i le aduce primarului general Nicuşor Dan. 

Joi dimineaţă, Agenţia Naţională pentru Integritate a sesizat Parchetul cu privire la mai multe acuzaţii aduse lui Nicuşor Dan. Printre altele, acesta este acuzat de incompatibilitate, dar şi de abuz în serviciu. CITEŞTE AICI MAI MULTE

Cătălin Drulă, preşedintele USR, a ieşit la atac după acest moment. 

"Mizeria ANI de astăzi la adresa lui Nicușor Dan e doar încă o dovadă a politizării acestei instituții care hărțuiește politicenii și primarii din Opoziție. Nu e nicio întâmplare. Acesta este regimul Iohannis, pas cu pas către Belarus.

Statul de drept șchioapătă grav în România. Judecători care îl servesc pe Ciucă și blochează ancheta de plagiat sunt promovați. Ministrul Justiției Predoiu știe sentințele dinainte de a fi pronunțate. DNA este lăsat fără resurse. Justiția e pusă sub papuc. Instituțiile de control și verificare non-judiciare sunt sub controlul politic al PSD-PNL. 

Rezultat: borfașii fură și dorm liniștiți. Iar politicieni onești din Opoziție care deranjează mafia primesc câte un ANI, câte un DLAF, câte o Curte de Conturi, câte un corp de control, câte un kompromat.

De fapt, e disperare și nu e primul regim corupt care se precipită cu mizeriile pe măsură ce se apropie ziua decontului.

Va veni ziua în care vom depolitiza în mod real aceste instituții și Justiția va fi cu adevărat independentă. România merită o guvernare onestă și corectă", a scris Cătălin Drulă pe Facebook. 

Ionuţ Moşteanu, purtătorul de cuvânt al USR, a confirmat pentru DC NEWS că mesajul lui Cătălin Drulă reprezintă poziţia oficială a partidului. 

Nicuşor Dan spune că acuzaţiile aduse de ANI sunt de fapt interpretate greşit 

"Față de comunicatul Agenției Naționale de Integritate, precizez următoarele:

Voi ataca în instanță în termenul legal Raportul Agenției. Agenția imi impută două fapte, pentru care are o interpretare eronată a legii.

1. Pe perioada de vacanță a funcției de director al unor instituții din subordinea Primăriei Capitalei, am exercitat față de aceste instituții atribuțiile legale ale primarului (art. 154 alin. 4 Cod Administrativ) “Primarul conduce instituțiile publice de interes local, precum și serviciile publice de interes local”, fără a ocupa funcția de director în aceste instituții și fără a fi retribuit.

2. Sancțiunea dispusă de Inspectoratul de Stat în Construcții a fost dispusă persoanei juridice Primarul Municipiului București, nu persoanei fizice Nicușor Dan, fapt confirmat de instanță.

Solicit Agenției Naționale de Integritate să ofere acces presei la întregul dosar administrativ în baza căruia au întocmit Raportul", a scris Nicuşor Dan pe facebook. .

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel