Data publicării:
USR-PLUS pune iar tunurile pe SIIJ: Trebuie desființată!
USR-PLUS cere din nou desființarea Secţiei pentru investigarea infracţiunilor din justiţie (SIIJ).
USR PLUS apreciază că Secţia pentru investigarea infracţiunilor din justiţie "trebuie desfiinţată cât mai curând posibil", argumentând prin faptul că aceasta ar fi soluționat prea puține cazuri, iar de la înfiinţare până în prezent salariile brute au reprezentat peste 12,2 milioane lei.
"Bilanţul celui de-al treilea an de activitate a Secţiei speciale nu face decât să confirme ceea ce şi organismele internaţionale, şi societatea civilă, şi noi tot spunem de la înfiinţare încoace: nu se justifică existenţa acestei structuri şi ea trebuie desfiinţată cât mai curând posibil. În 2020, Secţia pentru Investigarea Infracţiunilor din Justiţie a finalizat doar două rechizitorii şi a trimis în judecată trei inculpaţi. Da, aţi citit bine, două dosare şi trei inculpaţi! Explicaţia potrivit căreia activitatea SIIJ a fost redusă de restricţiile impuse pe fondul pandemiei de COVID-19 ar fi credibilă dacă nu am şti că activitatea Secţiei speciale s-a rezumat şi în 2019, an fără pandemie, tot la două cauze soluţionate cu trimiterea în judecată a trei inculpaţi.
Cât a costat SIIJ de la înfiinţare până în prezent? Peste 12,2 milioane lei s-au dus pe salarii brute, încă 1,76 milioane lei s-au dus pe cheltuielile cu diurne şi transport, încă 1,1 milioane lei s-au dus pe decontarea chiriilor procurorilor şi poliţiştilor din cadrul SIIJ, plus ce s-a plătit drept chirie pentru sediul din centrul Bucureştiului. La toate aceste costuri se adaugă cele incalculabile produse Justiţiei şi, nu în ultimul rând, imaginii României în plan extern.", se arată într-o postare pe Facebook a Alianţei USR PLUS.
Reamintim că ieri, 9 februarie, procurorii SIIJ au dispus renumărarea voturilor de la alegerile locale din Sectorul 1.
VEZI ȘI: Alegeri locale Sectorul 1. Procurorii SIIJ au dispus renumărarea voturilor
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News