Cutremurul de marţi a dărâmat locuinţe şi magazine şi a fisurat şosele într-o regiune situată între oraşele Jhelum şi Mirpur (nord), cel din urmă aflat în partea pakistaneză a provinciei disputate Kashmir. 'Situaţia revine încet la normal, iar nivelul de panică în rândul populaţiei a scăzut, în ciuda unei replici care s-a produs în timpul nopţii', a spus Sardar Gulfaraz Khan, inspector general adjunct în cadrul poliţiei. Cele mai multe avarii s-au înregistrat în sate, unde casele vechi s-au prăbuşit, a spus Khan. Într-un oraş din districtul Mirpur, peste 200 de persoane au participat la înmormântarea unui copil de un an şi jumătate, decedat în cutremur. O fetiţă din oraş şi-a pierdut viaţa în această dimineaţă după ce un zid s-a prăbuşit peste ea. 'La un moment dar am primit un telefon de la tatăl meu că a avut loc un cutremur, iar sora mea este grav rănită', a spus fratele acesteia, Mohammad Hameed.
,,A fost rănită, iar (acum) ne-a părăsit', a mai spus el. Autoritatea naţională pakistaneză pentru managementul dezastrelor (NDMA) anunţase un bilanţ anterior de 25 de persoane decedate, cea mai mare parte dintre acestea în partea pakistaneză a provinciei Kashmir, iar peste 450 au fost rănite. Numeroase persoane din regiune au dormit sub cerul liber în timpul nopţii, iar o parte dintre acestea se întorceau miercuri dimineaţa la locuinţe pentru a-şi strânge bunurile şi a evalua pagubele, a relatat un martor pentru Reuters. Comandantul NDMA, generalul-locotenent Muhammad Afzal, a spus că autoritatea va aduce 200 de corturi de familie pentru a fi folosite drept adăposturi temporar, ustensile de bucătărie şi 50.000 de sticle de apă. Armata şi alte echipe de intervenţie au desfăşurat operaţiuni de salvare în timpul nopţii, inginerii demarând operaţiunile de reconstrucţie ale unei rute importante grav avariată, a precizat departamentul de comunicare al armatei din Pakistan. Potrivit lui Afzal, drumul se va redeschide până joi seară. Trei poduri au fost de asemenea avariate în urma cutremurului. Seismul a provocat pene de curent în regiune, dar alimentarea cu energie electrică a fost restabilită miercuri, până la orele prânzului, potrivit NDMA.
Într-un mesaj publicat pe Twitter, premierul Pakistanului, Imran Khan, a transmis condoleanţe familiilor victimelor, precizând că a îndrumat guvernul pe care îl conduce să asigure asistenţă de urgenţă şi să evalueze pagubele. Kashmir este disputată de India şi Pakistan după ce ambele state şi-au câştigat independenţa faţă de Imperiul Britanic în 1947, reprezentând motivul a două războaie între cele două ţări pentru controlul provinciei.
Sursa: AGERPRES
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- Medeea Marinescu își explică lipsa de reacție publică după ce Florin Piersic a fost internat de urgență
- BANCUL ZILEI: Secretul ascuns al limbii române
- Medicul Alin Popescu, despre un aliment de pe masa de Paște: Preparat așa... e nenorocire completă / Asta e o regulă pe care mulţi nu o respectă, din păcate
- BANCUL ZILEI: Ați greșit numărul!
- Tragedia din Vinerea Mare care a făcut înconjurul lumii. Peste 100 de români, majoritatea copii, au ars de vii în biserică
- Mircea Diaconu: E un fenomen, pe care nu-l sesizează aproape nimeni, care se petrece în România. Sunt vizați tinerii educați, IT-iștii, modernitatea țării
- Ploi abundente, grindină și vânt puternic în prima zi de Paști. Județele vizate de fenomenele meteo extreme
- Vasile Bănescu explică: De ce slujba de Înviere nu are loc în biserică. Când începe și când se termină sfânta slujbă a Paștelui
- Miracolul Luminii Sfinte? Ce știm despre aprinderea ei: Un arab și un turc verifică înainte Sfântul Mormânt
- Mioara Roman îi trimite semne Oanei Roman, din lumea de dincolo, chiar în Săptămâna Mare / foto în articol