Untold 2021, doar pentru românii vaccinaţi. Edi Chereji, organizator: Da, noi pornim, dar ar trebui să se revină...
Data publicării:
Autor: Florin Răvdan
WhatsApp
Sursa: Pixabay
Sursa: Pixabay
Edi Chereji, organizatorul festivalurilor Untold şi Neversea, a anunţat că, potrivit noilor reguli anunţate de Guvern, cele două festivaluri pot fi organizate doar cu persoane vaccinate, dar speră ca autorităţile să revină asupra limitărilor. 

„Din punct de vedere logistic, din punct de vedere artistic, din punct de vedere a ceea ce depinde de noi, suntem pregătiți de UNTOLD, dar să vedem cum arată această Hotărâre în forma ei finală. Avem nevoie de o decizie finală, să știm cum arată normele, până la finalul lunii mai. Noi trebuie să știm până la 1 iunie care sunt soluțiile și normele finale. Noi putem să facem UNTOLD în aceste condiții (doar cu vaccinați), dar ar trebui să se revină asupra acestei limitări, doar cu cei vaccinați, pentru că nu fi acuzați noi ca stat ca discriminare, în condițiile în care la alte festivaluri deja anunțate, și în Belgia, și în Statele Unite, nu s-a pus problema de a limita doar la cei vaccinați”, a declarat Edi Chereji, joi seara, la Digi24.

„Cu datele actuale, da, noi pornim, nu avem motiv să nu pornim evenimentul. Atâta vreme cât nu există o limitare a capacității, noi n-avem niciun motiv să nu facem festivalul, cu atât mai mult cu cât ne-am zbătut până acum să obținem niște măsuri mai relaxate, dar care în același timp să aducă și siguranță participanților. Eu voiam să trag un semnal de alarmă vizavi de această poziționare a noastră, nu doar a festivalului UNTOLD, ci a țării”, a adăugat Edi Chereji.

Cât de mulţi participanţi, dacă sunt vaccinaţi 

 

VEZI Măsuri relaxare 1 iunie 2021. Cîțu, anunțuri despre nunți, festivaluri, teatre, locuri de joacă

„La ora actuală asta este ceea ce am înțeles din ce s-a comunicat (liber la numărul de participanți doar dacă sunt toți vaccinați - n.r.), așteptăm să vedem și ceea ce va apărea în Monitorul Oficial. Cred că și în situația în care și în Monitorul Oficial va rămâne această variantă, de a permite fără un număr limitat de participanți, singura condiție fiind de a fi vaccinați, eu cred că autoritățile vor putea să mai revină asupra acestei decizii care în primul rând, cred eu, i-ar discrimina pe cei care și-ar dori să vină la evenimente și nu pot din considerente medicale să se vaccineze. Sau să nu uităm că noi avem mulți participanți la evenimente care sunt sub 18 ani, vaccinarea pentru persoanele de peste 11 ani abia începe, deci pentru noi ar fi o problemă și din acest punct de vedere. De aceea, cred că autoritățile vor încerca să completeze această primă decizie luată acum, care cred eu că totuși are și o parte bună - oferă un orizont de speranță că cel puțin persoanele care sunt vaccinate au garanția că pot participa la evenimente - și în același timp trebuie găsită o soluție și pentru ceilalți, care nu se pot vaccina, dar sunt responsabili și sunt dispuși să se testeze ori de câte ori e nevoie”, a arătat Edi Chereji.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel