Universitatea din București suspendă cursurile față în față până pe 29 martie
Data actualizării:
Data publicării:
Autor: Neagoe Narcis-Florentin
WhatsApp
Universitatea din București a anunțat suspendarea cursurilor și activităților „față în față”, începând cu 11 martie, ora 14:00. 

Universitatea din București a anunțat suspendarea cursurilor și activităților „față în față”, începând cu 11 martie, ora 14:00. Măsura va fi implementată până pe data de 29 martie, ora 24:00. Situația se poate prelungi, în cazul în care circumstanțele necesită acest lucru.

Cu o zi înaintea deciziei Universității, șapte rectori au transmis o scrisoare comună pentru implementarea unei astfel de măsuri.

„Ca urmare a recomandărilor internaționale în ceea ce privește urgența măsurilor de prevenție a răspândirii infecției COVID-19, precum și a măsurilor luate de România, respectiv sistarea pe termen limitat a cursurilor în instituțiile de învățământ preuniversitar și luând în considerare decizia Universității de Medicină și Farmacie Carol Davila de a sista cursurile, vă solicităm un punct de vedere legat de oportunitatea întreruperii cursurilor în universitățile din Municipiul București. Noi, rectorii semnatari, avem în vedere atât siguranța tuturor membrilor din comunitatea universitară, cât și armonizarea cu măsurile din zona de învățământ preuniversitar”, se arăta într-o Scrisoare trimisă de rectorii a șapte instituții.

Semnatarii scrisorii:

- univ. dr. Nicolae Istudor, Rector Academia de Studii Economice din București

- univ. dr. Marian Preda, Rector Universitatea din București

- univ. dr. Liviu Lucaci, Rector Universitatea Națională de Artă Teatrală și Cinematografică „Ion Luca Caragiale" din București

- univ. dr. Diana Asinefta Moș, Universitatea Națională de Muzică din București

- Mihnea Cosmin Costoiu, Rector Universitatea Politehnică din București

- univ. dr. Sorin Cîmpeanu, Rector Universitatea de Științe Agronomice și Medicină Veterinară din București

- univ. dr. ing. Radu Sorin Văcăreanu, Rector Universitatea Tehnică de Construcții din București

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel