Data publicării:

Ungaria întoarce spatele UE. A recepționat primele 40.000 de doze din vaccinul Sputnik V

Autor: Andrei Itu | Categorie: Stiri
WhatsApp
Ungaria întoarce spatele UE. A recepționat primele 40.000 de doze din vaccinul Sputnik V
Ungaria întoarce spatele UE. A recepționat primele 40.000 de doze din vaccinul Sputnik V

Ungaria a recepţionat marţi primele 40.000 de doze din vaccinul rusesc Sputnik V, fiind prima ţară a Uniunii Europene care foloseşte acest vaccin anti-COVID-19, a declarat ministrul ungar de externe Peter Szijjarto, relatează agenţiile MTI şi EFE.

Potrivit lui Szijjarto, achiziţia centralizată de vaccinuri pentru ansamblul UE a eşuat, riscând vieţile europenilor şi planurile de revitalizare rapidă a economiei europene.

Din acest motiv, guvernul ungar a căutat surse alternative de aprovizionare cu vaccinuri, şi cu cât grupurile de persoane vulnerabile vor fi vaccinate mai repede, cu atât mai rapid vor putea fi ridicate restricţiile, a explicat ministrul ungar.

Aceste prime 40.000 de doze fac parte dintr-un contract prin care Ungaria va primi în următoarele trei luni două milioane de doze de vaccin Sputnik V, suficiente pentru imunizarea a un milion de persoane. Ungaria va cumpăra de asemenea cinci milioane de doze din vaccinul chinezesc Sinopharm, livrabile pe parcursul a patru luni.

Deşi este nemulţumit de lentoarea schemei de achiziţie a vaccinurilor gestionată de Comisia Europeană pentru statele membre ale UE, guvernul ungar va rămâne parte a acestei scheme prin care va primi în continuare cota alocată din vaccinurile anti-COVID-19 autorizate în blocul comunitar, deocamdată acestea fiind Pfizer/Biontech, Moderna şi AstraZeneca. Până marţi în Ungaria au fost vaccinate 243.036 de persoane cu vaccinurile Pfizer/Biontech sau Moderna, dintre care 68.526 au primit şi a doua doză, scrie Agerpres.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel