Data publicării:
Unde fugi? Leul, condus de frici. Aprecieri pentru Scorpion, ajutor pentru Capricorn, noi proiecte pentru Pești
Astrologul Daniela Simulescu a revenit cu noi previziuni pentru zodii.
„Avem un trigon între Venus din Scorpion și Jupiter din Pești. Este unul dintre aspectele cele mai bune din astrologie. Conferă afecțiune, bucurie interioară, generozitate. Aceste două planete se pot motiva una pe cealaltă în a ne oferi o zi cu totul și cu totul specială, însă, desigur trebuie să facem și noi ceva bun pentru noi înșine mai ales, căci Scorpionul vorbește despre pasiune și devotament”, a precizat astrologul Daniela Simulescu.
Ca de obicei, emisiunea despre horoscopul zilnic va fi difuzată începând cu ora 9.00.
Astrologul Daniela Simulescu, previziuni pe scurt pentru toate zodiile:
Berbec
Orgoliul îți va fi destul de inflamat. Vei căuta să îți cauți validarea propriilor concepte, dar îți va fi destul de greu să o obții. Poate nici nu ai nevoie.
Taur
Trigonul Venus-Jupiter te poate ajuta să rezolvi ceva din punct de vedere relațional sau să faci ceva drăguț pentru partener.
Gemeni
Vei fi luat prin suprindere la serviciu. Exact persoanele la care nu te aștepți, exact acelea te vor susține în momentele provocatoare.
Rac
Copiii te vor ajuta să treci peste orice greutate. Cei care nu au copii sunt sfătuiți de către astre să se răsfețe sau să fie generoși.
Leu
Unde fugi? Vei avea tendința de a grăbi unele proiecte. Știi în sinea ta că nu se vor mișca, dar ești condus de unele frici.
Fecioară
Mercur va schimba în curând semnul, ceea ce înseamnă că s-ar putea să ai unele replici mai tăioase și să dai ultimatumuri.
Balanță
Venus, guvernatorul tău, face un trigon cu Jupiter. Recomandarea astrelor este să te bucuri de jumătatea plină a paharului.
Scorpion
Carisma este arma ta principală. Îi vei cuceri pe cei din jurul tău. Vei fi foarte apreciat, mai ales la locul de muncă.
Săgetător
Parcă ești mai împăcat cu o situație din trecut. Nostalgia nu va fi una amară, ci una care să te facă mai uman.
Capricorn
Oamenii apropiați vor fi de mare ajutor. Nu ar trebui să îți fie rușine să le ceri sprijinul. Vor fi alături de tine fără a cere ceva în schimb.
Vărsător
Profită de această zi pentru a te face remarcat de către șefi. Uită de lene și de frici, nu te ajută cu nimic astăzi.
Pești
Astrele îți recomandă să îți pui la punct proiectele profesionale. Urmează să primești altele destul de importante.
Marte retrograd în Gemeni până în 2023! Relațiile se schimbă. La ce să fim atenți în perioada următoare
Până pe 12 ianuarie 2023, Marte va retrograda în Gemeni.
„Va face mult zgomot pentru nimic! Ne vom da seama cât de mult s-a infiltrat tehnologia în rutina noastră. Energia Gemenilor se referă la comunicare, la multitasking, la disiparea energiei în multiple direcții, idei noi, diversificare, adaptabilitate, progres intelectual, dorința de a fi mereu tineri. Cu ocazia acestei retrogradări, putem discuta din nou și despre reconversia profesională. Sau despre înscrierea la unele cursuri/ateliere/workshop-uri pe care am fi vrut să le facem la un moment dat, însă atunci viața ne-a oferit unele responsabilități”, a explicat astrologul Daniela Simulescu.
Cu Marte retrograd în Gemeni, trebuie să aveți mare grijă dacă vreți să vă luați permisul sau să vă cumpărați mașină.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News