Organizația israeliană Breaking the Silence (Ruperea Tăcerii) publică zeci de mărturii despre umilirile la care sunt supuși palestinienii, iar pentru prima dată se arată și fața celor care povestesc evenimentele.
Shovrim Shtika, organizație cunoscută internațional sub numele de Breaking the Silence a publicat câteva sute de mărturii ale soldaților și foștilor soldați israelini. Până acum mărturiile erau sub protecția anonimatului. De la sfârșitul săptămânii trecute, însă, au început să apară mărturii în care protagoniștii apar cu nume și față și povestesc cum au renunțat la comportamentul de soldați și au fost nevoiți să agreseze și să umilească locuitorii din teritoriile ocupate.
Obiectivul organizației, finanțată de evrei și arabi și câteva guverne europene, este de a explica cetățenilor israelieni și restul lumii că ocupația teritoriilor palestiniene nu numai că degradează condiția colonizaților, ci și pe cea a coloniștilor.
Actualul Guvern israelian și conducerea armatei încerarcă să facă tot posibilul pentru ca tăcerea să nu fie ruptă. Acuză organizația de obiective politice și susțin că mărturiile se bazează pe persoane fără identitate, ceea ce împiedică cercetările. În ultimele zile, în schimb, numeroși soldați au decis să-și dezvăluie identitatea pentru a demonstra că ceea ce povestesc este adevărat.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- BANCUL ZILEI: Lecția de Limba Româna
- Mai avem o lună cu Pluto în Capricorn! Fraze cheie pentru fiecare zodie
- Băutura japoneză care îmbunătățește somnul și abilitățile sociale
- Șoferul strivit de un tramvai în București era soțul femeii peste care s-a aruncat benzină în Parlament - surse / update
- Candidatul care ne-ar putea aduce "o surpriză" la alegerile prezidențiale. Bogdan Chirieac, scenariul în care "victoria lui Marcel Ciolacu devine clară"
- Piromanul de la Parlament, declarat „erou național”. Ai grijă ce comentezi pe TikTok pentru că intră pe fir DIICOT! Mircea Toma și Valentin Jucan, reacții
- Calendar Creștin Ortodox. Sărbătoare 19 septembrie 2024
- Ambasadorul SUA la Budapesta: Cum e posibil ca țara care s-a ridicat la luptă în 1956 împotriva sovieticilor să facă azi jocurile Rusiei?
- PSD, decizie privind legea care i-ar permite lui Iohannis să candideze la alegerile parlamentare din 1 decembrie 2024
- Elevii nu își vor mai putea filma profesorii în timpul orelor. Florian Lixandru: Există câteva excepții