Un tânăr din cinci suferă de acufene. Vezi dacă te numeri printre ei
Circa 18% din tineri suferă de acufene (zgomote permanente, supărătoare în urechi, de diverse tonalităţi - ţiuit, uruit, şuierat, zumzet -, care pot fi însoţite de tulburări de echilibru, anxietate, tulburări de auz) provocate de muzica ascultată la un volum prea ridicat sau de expunerea la un zgomot puternic, arată un studiu desfăşurat de Universitatea din Anvers pe 4.000 de persoane şi difuzat pe canalul flamand VTM.
'Fenomenul este permanent la aproape doi tineri din zece', spune profesorul Paul Van de Heyning de la Universitatea din Anvers, citat de agenţia Belga. Tinerii suferă de această afecţiune îndeosebi după ce ies în oraş. Medicii recomandă portul unor mici dopuri în urechi în spaţii unde nivelul zgomotului este mare. Potrivit VTM, numai 5% dintre tineri ascultă de acest sfat.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News