Un studiu japonez întăreşte teoria apei ajunse pe Terra prin intermediul asteroizilor
Analiza compoziţiei probelor de materie aduse de pe asteroidul Ryugu de o misiune spaţială japoneză acreditează teoria unei origini extraterestre a apei, potrivit unui studiu publicat luni în revista ştiinţifică Nature Astronomy, relatează AFP.
Asteroizii de tip C, precum Ryugu, "bogaţi în substanţe volatile (capabile să treacă cu uşurinţă de la starea solidă la starea gazoasă) şi organice (sau carbonice), ar fi putut fi una dintre principalele surse de apă de pe Pământ", potrivit studiului la care au participat cercetători japonezi şi străini.
"Contribuţia la Terra a substanţelor volatile, adică a materiei organice şi a apei, este încă subiectul unei dezbateri importante", aminteşte studiul.
Însă substanţele organice identificate pe Ryugu "reprezintă probabil o sursă importantă de substanţe volatile", pe lângă alte surse potenţiale precum vântul solar, potrivit aceloraşi cercetători.
Particulele aduse de pe Ryugu "sunt, fără îndoială, printre cele mai puţin contaminate materiale ale sistemului solar disponibile pentru studii de laborator, iar cercetările în curs de desfăşurare asupra acestor eşantioane valoroase cu siguranţă ne vor extinde înţelegerea asupra proceselor timpurii ale sistemului solar", au mai spus ei.
Descoperit în 1999, Ryugu ("Palatul Dragonului" în japoneză) este situat la peste 300 de milioane de kilometri de Terra şi are mai puţin de 900 de metri în diametru.
Oamenii de ştiinţă cred că o parte din materia acestui asteroid a fost creată la circa cinci milioane de ani după naşterea sistemului nostru solar şi nu a fost încălzită la peste 100 de grade Celsius.
În 2019, sonda japoneză Hayabusa-2 a reuşit să preleveze 5,4 grame de rocă şi praf negru de pe Ryugu, iar o capsulă care conţinea această încărcătură excepţională a revenit pe Pământ la sfârşitul anului 2020, cu promisiunea de a oferi noi indicii despre originea vieţii pe Pământ.
În iunie, un alt studiu ştiinţific japonez dezvăluise prezenţa în aceste probe a aminoacizilor, molecule aflate la baza vieţii deoarece sunt capabile să formeze proteine prin combinarea lor.
Un asteroid ar putea adăposti condiții propice vieții
Oamenii de știință au descoperit elemente esențiale vieții pe Pământ pe un unsteroid din spațiu.
Prezenţa aminoacizilor, elemente de bază ale vieţii pe Pământ, a fost descoperită în eşantioane de materie prelevate de pe un asteroid de o sondă spaţială japoneză în 2019, conform unui studiu ştiinţific japonez publicat vineri, informează AFP și Agerpres.
Aceşti aminoacizi şi alte materii organice provenind de pe asteroidul Ryugu "ar putea oferi indicii despre originea vieţii pe Pământ", indică acest studiu realizat de cercetători conduşi de Universitatea din Okayama (vestul Japoniei).
"Descoperirea aminoacizilor capabili să formeze proteine este semnificativă, deoarece Ryugu nu a fost expus biosferei Pământului, spre deosebire de meteoriţi", potrivit acestui studiu.
Prin urmare, "detectarea lor dovedeşte că cel puţin unele dintre aceste elemente de bază ale vieţii de pe Pământ s-ar fi putut forma în medii spaţiale", a adăugat aceeaşi sursă.
Cercetătorii au precizat că au identificat 23 de tipuri diferite de aminoacizi în 5,4 grame de eşantioane de rocă şi praf de culoare neagră colectate pe Ryugu de sonda japoneză Hayabusa-2, a cărei capsulă a revenit pe Pământ, la sfârşitul anului 2020 cu încărcătura preţioasă, după o misiune de şase ani.
Descoperit în 1999, asteroidul Ryugu ("Palatul dragonului" în japoneză) este situat la peste 300 de milioane de kilometri de planeta noastră şi are mai puţin de 900 de metri în diametru.
Oamenii de ştiinţă estimează că o parte din materia asteroidului a fost creată la aproximativ cinci milioane de ani după naşterea sistemului nostru solar şi nu a fost expusă la temperaturi de peste 100 de grade Celsius.
Potrivit unui alt studiu publicat joi în jurnalul ştiinţific american Science, materia preluată de pe Ryugu are "o compoziţie chimică care seamănă mai mult cu cea a fotosferei Soarelui" decât cu cea a meteoriţilor.
Eşantioanele de pe Ryugu "ne dau motive să credem că aminoacizii au fost aduşi pe Pământ din spaţiu", a confirmat Kensei Kobayashi, astrobiolog şi profesor emerit la Universitatea Naţională din Yokohama, intervievat de AFP.
Potrivit unei alte teorii, aminoacizii au fost creaţi în atmosfera timpurie a Pământului prin intermediul fulgerelor.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News