Doru Moţoc, dramaturg, prozator, poet, eseist şi jurnalist a lansat un nou concept în arta dramatică: teatrul imaginativ. Propunerea a fost făcută în 2001, printr-un manifest literar, în revista „Transilvania”, fiind ceva nou nu doar în România, ci în lume. Moțoc nu este singurul inovator din cultura românească.

Poetul Tristan Tzara şi pictorul Marcel Iancu sunt fondatori ai mişcării dadaiste, curent cultural şi artistic nonconformist şi anarhic îndreptat împotriva rutinei în viaţă, gândire şi artă. Dramaturgul Eugen Ionescu, cunoscut în Franţa ca Eugène Ionesco, este creatorul de teatrului absurdului. Cel mai mare sculptor al secolului XX, Constantin Brâncuşi, un pionier al abstractizării, este considerat părintele sculpturii moderne. Mai puțin cunoscut este Dumitru Daponte, inventatorul modalității de proiectare a filmului în relief, iar lista poate continua.

P. R : Cum a luat naștere teatrul imaginativ?

D. M : Conceptul de teatru imaginativ s-a născut ca un răspuns la o dispută ce există de foarte multă vreme în teatru , şi anume : primatul textului sau al regiei . În mintea mea există o anumită similitudine între munca dramaturgului şi cea a proiectantului, pe de o parte, şi munca regizorului, care ar fi echivalentă cu cea a constructorului . Proiectantul vine şi propune un proiect, iar constructorul realizează clădirea propriu-zisă . În acest proces de construcţie pot interveni modificări ale proiectului . Contează ca destinaţia construcţiei să nu se schimbe . Şi atunci m-am gândit că ar fi bine ca dramaturgul să vină să propună asemenea texte care să nu încorseteze regizorul . Aşa s-a născut ideea de a scrie o piesă fără didascalii .

P.R : Cum au perceput regizorii piesele dumneavoastră ?

D.M. : Toate spectacolele au respectat textul , dar fiecare a arătat altfel , astfel încât uitându-te puteai avea impresia că asişti la poveşti diferite , cu aceleaşi vorbe . De pildă , la teatrul „Toni Bulandra” din Târgovişte , pentru piesa „Zborul , ce fericire” , regizorul s-a hotărât pentru o ambianţă sugerată şi de mine : şi-a aşezat personajele într-o închisoare . Un personaj era gardian şi unul deţinut . Totul se desfăşura între acestea două , animate de dorinţa de a se elibera , prin zbor...zborul imaginaţiei , desigur. La teatrul „Anton Pann”, din Râmnicu Vâlcea , regizorul Adrian Roman a văzut povestea ca având loc într-o staţie terminus dintr-o lume crepusculară , o lume în care apare uneori un înger cu o mască pe figură , care se protejează de poluare. Personajele se eliberează prin zborul gândului , al visului. În Albania , într-o coproducție a Teatrului Național din Tirana și a Teatrului “Skampa” , din Elbasan , regizorul Adonis Filipi a fixat acțiunea într-un circ dezafectat - circul lumii moderne – din care protagoniștii , glisând odată cu scena turnantă , evadau undeva , în… nori .

P.R. : Ce piese urmează să intre în atenţia publicului?

D.M. : Am propus piesa fără dialoguri , „Marchiza” , o monodramă cu structură variabilă . I-am spus aşa pentru că structura piesei permite atât jucarea ei ca monodramă , cu un singur interpret , cât şi abordarea din perspectiva teatrului obişnuit , în care personajele invocate de unicul actant , chiar să apară. Ambele texte își așteaptă întruchipări scenice adecvate .

P.R. : Care a fost reacţia publicului la această nouă abordare ?

D.M. : Publicul a reacționat , de fiecare dată , admirabil . Dar și specialiștii . La un festival de teatru balcanic , acestui concept i s-a dedicat chiar şi un colocviu la care oameni de teatru din Europa , şi nu numai , au discutat despre această propunere a mea . Am primit aprecieri favorabile în toate ţările în care am fost cu astfel de spectacole .

P.R. : La ce proiect lucraţi momentan ?

D.M. : Acum mă pregătesc să redactez cel de-al doilea manifest al teatrului imaginativ, pentru că între timp conceptul s-a îmbogăţit , tocmai cu experienţa celor 9 montări şi cred că pot spune câteva lucruri în plus legate de acest teatru , un teatru al viitorului , al libertăţii nețărmuite .

P.R. : Ce vă place cel mai mult? Să scrieţi sau să jucaţi piesele ? Şi de ce ?

D.M. : Eu am jucat teatru încă din copilărie . Asta mi-a folosit foarte mult când am început să scriu pentru că într-un fel simţi cuvântul după ce ai traversat o experienţă semică . Cred că am rămas la ideea de a scrie teatru , nu de a juca . Actoria este şi ea o meserie foarte pretenţioasă , în pofida a ceea ce se crede , o meserie foarte grea căreia trebuie să i te dedici în totalitate dacă vrei performanţă . Nu sunt sigur că aș fi fost in stare s-o practic la nivel performant .

P.R. : Cum vedeţi teatrul din Râmnicu Vâlcea peste 10 ani ?

D.M. : Vreau să cred că, peste 10 ani , teatrul din Râmnicu Vâlcea , care a făcut păşi importanţi în afirmarea internaţională , va duce mai departe această tendinţă, în aşa fel încât spectacolele montate aici să poată spune ceva oamenilor de pretutindeni . Nu cred în valabilitatea unor texte care pot fi jucate la Râmnicu Vâlcea sau la Buzău şi care nu spun nimic spectatorului de la Paris sau de la Beijing . Sper că teatrul nostru va reuşi această performanţă , mai ales că vom trăi atunci într-o lume în care procesul de globalizare va fi făcut paşi importanţi .

Articol de Patricia Rădulescu

  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News