Data actualizării:
Data publicării:

Un prinț a dus 2.000 de doze de vaccin anti-Covid în secret, în Nepal. Ce voia să facă

Autor: Doinița Manic | Categorie: Sanatate
WhatsApp
Foto cu caracter ilustrativ Pixabay
Foto cu caracter ilustrativ Pixabay

Un prinț din Bahrain a dus 2.000 de doze de vaccin anti-Covid în secret, în Nepal.

Un prinț din Bahrain, care dorește să escaladeze Everestul, a dus 2.000 de doze de vaccin anti-Covid în secret, în Nepal. El nu avea o aprobare oficială pentru a aduce aceste vaccinuri, iar autoritățile anchetează acum acest caz, relatează Agerpres.

Şeicul Mohamed Hamad Mohamed Al Khalifa, care a sosit luni la Kathmandu, intenţiona să doneze dozele de vaccin AstraZeneca unui sat, potrivit ambasadei Nepalului în Bahrain.

Dozele de vaccin "au fost introduse însă în ţară fără a urma procedura necesară şi fără autorizarea prealabilă a biroului nostru. Cercetăm şi vom decide dacă pot fi utilizate", a declarat miercuri pentru AFP Santosh KC, purtătorul de cuvânt al departamentului de administrare a medicamentelor.

Prinţul şi echipa sa, care include membri ai Gărzii Regale din Bahrain, s-au întors în Nepal, unde escaladaseră deja două vârfuri din Himalaya în luna octombrie, Manaslu (8.163 metri), al optulea cel mai înalt vârf din lume, şi Lobuche (6.119 metri).

Nepalul și-a deschis granițele pentru alpiniști

La momentul respectiv, autorităţile acordaseră o autorizaţie specială şeicului şi grupului său de intra în ţară, în pofida închiderii frontierei din cauza epidemiei de coronavirus. Nepalul şi-a deschis acum graniţele pentru alpinişti, iar prinţul şi echipa sa au fost printre primii sosiţi.

Absenţa excursioniştilor şi a alpiniştilor străini a afectat semnificativ economia acestei ţări sărace, unde turismul reprezintă 8% din PIB şi generează peste un milion de locuri de muncă, conform World Travel and Tourism Council.

Alpiniştii trebuie să fie plasaţi însă într-o carantină de şapte zile şi să prezinte un rezultat negativ la testul pentru depistarea COVID-19 înainte de a-şi începe expediţia. Nepalul şi-a început campania de vaccinare în luna ianuarie după ce a primit un milion de doze de vaccin AstraZeneca din India

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel