Data actualizării:
Data publicării:

Un pensionar este campion și vicecampion la Campionatul Național de Atletism Masters / FOTO

Autor: Ioan-Radu Gava | Categorie: Sport
WhatsApp
Un pensionar este campion și vicecampion la Campionatul Național de Atletism Masters / Foto cu caracter ilustrativ: Pixbay
Un pensionar este campion și vicecampion la Campionatul Național de Atletism Masters / Foto cu caracter ilustrativ: Pixbay

Un pensionar din Valu lui Traian, Petru-Andrei Condurache, a obținut, în acest sfârșit de săptămână, titlurile de campion și de vicecampion național la Campionatul Național de Atletism Masters.

Petru-Andrei Condurache s-a clasat, sâmbătă, pe locul doi la proba de 1.500 de metri și a ocupat primul loc, duminică, la proba de 800 de metri, ambele la categoria 70 de ani. Anunțul a fost făcut de soția sa, Camelia, care a scris pe pagina de socializare a unui grup din Valu lui Traian:

„Cred că sunt destui cei care l-au văzut pe moșul cel <<trăsnit>> alergând, seara, pe drumurile agricole de la marginea comunei. Poate au și râs puțin de el, dar râvna lui aduce astăzi medalia de argint și titlul de VICECAMPION NAȚIONAL la Campionatul Național de Atletism Masters, în comuna Valu Lui Traian! Personal, prefer să am un soț <>, care își cheltuiește pensia pe echipamente și participări la competiții sportive, decât unul <>, care își dă o bună parte din pensie pe medicamente și vizite la medici”, a scris mândră Camelia Condurache, sâmbătă, pe pagina de Facebook a grupului #Vălureni.

Apoi a făcut și anunțul titlului de campion național:

„Mulțumim pentru susținerea extraordinară! Contează pentru moralul sportivilor! Acum pot să vă dau vestea cea mare: avem un atlet master, Campion Național, în Valul lui Traian!”

Camelia Condurache le-a mulțumit locuitorilor comunei pentru susținerea și urările de bine primite pentru soțul ei, proaspătul campion național, și a povestit și care a fost cheia succesului, modalitatea în care Petru-Andrei s-a antrenat pentru a atinge această performanță:

„Mulțumim frumos tuturor vălurenilor! Sincer, nu ne așteptam la atâtea aprecieri și urări! Este și acesta un semn că suntem o comunitate frumoasă și unită. Dacă soțul meu v-a dat un exemplu pe care doriți să-l urmați, este simplu. Comuna noastră ne oferă toate facilitățile: drumuri între tarlalele agricole pe care puteți alerga nestingheriți (chiar și maratoane întregi) (sau să faceți doar mișcare, ca mine), șosele necirculate pe deal, în zona F, unde vă puteți face alergări scurte, pante de urcat (pe deal), unde va puteți întări mușchii ambelor, de toate. Trebuie să mulțumim, în mod special, domnului PRIMAR care ne-a deschis ochii cu privire la locurile liniștite din comună, unde se poate face mişcare în voie. Sfatul său l-a ajutat enorm pe soțul meu care făcea naveta la Constanța, să alerge pe malul mării. Este frumos și acolo, dar, din fotografiile pe care le-am atașat aici, va puteți da seama ce locuri minunate de plimbare avem chiar lângă noi. Te simți ca în rai, mai ales în serile de vară, când ciocârliile umplu văzduhul cu triluri minunate!”, a mai scris Camelia Condurache, informează CTNews.

.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel