Un partid avertizează: Este doar începutul unor mișcări sociale de amploare
Partidul Forța Națională, prin secretarul general Mircea Găinușă, atrage atenția că Guvernul tehnocrat își va încheia mandatul cu mișcări sociale de amploare, grevele din sănătate și din magistratură fiind doar începutul.
”Nemulțumirea socială crescândă este semnul unui Guvern fără preocupare pentru nevoile populației și care acționează pentru interese obscure, folosind ordonanțele de urgență ca instrument predilect de guvernare. Democrația românească este grav afectată de modalitatea prin care Guvernul tehnocrat conduce treburile publice fără să treacă prin controlul Parlamentului, în așa fel încât deciziile Executivului nu ajung niciodată în dezbaterea publică, nici nu pot fi corectate pe principiul separării puterilor în stat. Guvernul tehnocrat a devenit și înlocuitor de Parlament în condițiile în care nici măcar nu a fost instalat în urma unor alegeri. Ruptura acestui Executiv de regulile democrației este, de aceea, totală, Guvernul fiind o instituție ruptă din angrenajul democratic”, susține Mircea Găinușă.
Secretarul general al Partidului Forța Națională a adăugat: ”Grevele care urmează sunt rezultatul acestei izolări a Guvernului tehnocrat de societate și de nevoile sale. În acest moment, la Palatul Victoria nu avem un Guvern legitim, ci o autocrație care nu dă socoteală nimănui! Partidul Forța Națională consideră că eșecul guvernării de la Bruxelles a României este dovada faptului că țara noastră are nevoie de o politică națională în interesul statului, al poporului român și al capitalului autohton. Orice guvernare din afara țării, precum cea tehnocrată, reprezintă un atac la adresa democrației și o modalitate de a distruge nivelul de trai și dezvoltarea economică a României”.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News