Data publicării:

Un ostatic a fost salvat din Fâșia Gaza, anunță IDF

Autor: Sonia Baciu | Categorie: Stiri
WhatsApp
FOTO: Freepik
FOTO: Freepik

În urma atacului din 7 octombrie, peste 200 de persoane au fost răpite.

Armata israeliană (IDF) a anunțat salvarea unui ostatic israelian în timpul unei ”operațiuni complexe” în sudul Fâșiei Gaza, la mai bine de 10 luni după ce bărbatul a fost răpit de militanți Hamas în timpul atacului din 7 octombrie asupra teritoriului israelian, relatează Reuters și AFP, scrie Agerpres.

Potrivit sursei menționate, ”Armata și Shin Bet”, serviciul israelian de securitate internă, ”l-au salvat pe ostaticul Kaid Farhan Alkadi, în vârstă de 52 de ani, originar din Rahat”, un oraș beduin din deșertul Negev, ”care a fost răpit de organizația teroristă Hamas și dus în Fâșia Gaza pe 7 octombrie”, a afirmat armata într-un comunicat.



Armata nu a oferit informații suplimentare despre operațiune, invocând ”siguranța ostaticilor, a forțelor militare și securitatea națională”.

Kaid Farhan Alkadi lucra ca paznic în kibbutzul Magen, la granița cu Fâșia Gaza, când a fost răpit pe 7 octombrie, potrivit Forumului familiilor ostaticilor.

”Starea lui de sănătate este bună și a fost transferat la un spital israelian”, a declarat David Mencer, un purtător de cuvânt al guvernului israelian.

Președintele israelian Isaac Herzog a salutat ”salvarea reușită” și a afirmat că eliberarea sa este un ”moment fericit pentru statul Israel și pentru societatea israeliană”, potrivit unui comunicat al biroului său.

Peste 200 de persoane răpite în atacul din 7 octombrie

Din cele 251 de persoane răpite în acea zi, 104 sunt încă reținute în Fâșia Gaza, dintre care 34 au fost declarate moarte de către armata israeliană.

”Ceilalți ostatici nu își pot permite să aștepte un alt miracol de acest gen (...) un acord negociat este singura modalitate de a avansa”, a afirmat marți Forumul familiilor ostaticilor într-un comunicat.

”Cerem comunității internaționale să mențină presiunea asupra Hamas, astfel încât acesta să accepte acordul și să elibereze toți ostaticii”, se mai arată în comunicat.

Negocieri sunt în curs între Israel și Hamas prin intermediul mediatorilor din Qatar, Egipt și SUA în vederea obținerii unui acord de încetare a focului în Gaza, însoțit de eliberarea ostaticilor israelieni în schimbul prizonierilor palestinieni.

Amenințarea unui atac din partea Iranului și a aliaților împotriva Israelului ”există încă”, avertizează Pentagonul

SUA, prin vocea purtătorului de cuvânt al Pentagonului, a afirmat că amenințarea unui atac împotriva Israelului din partea Iranului și a aliaților săi regionali încă există, după un weekend marcat de lovituri aeriene de amploare lansate de gruparea pro-iraniană Hezbollah pe teritoriul israelian, relatează AFP, scrie Agerpres.

”Credem că există încă o amenințare de atac și noi (...) rămânem în poziția de a sprijini apărarea Israelului și de a ne proteja forțele dacă sunt atacate”, a declarat purtătorul de cuvânt al Pentagonului, generalul Pat Ryder.

Hezbollah a lansat duminică un atac de amploare cu rachete și drone asupra unor baze militare din nordul Israelului, care, la rândul său, a dat asigurări că a dejucat o ”mare parte” a acestor lovituri.Vezi articolul complet aici!

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel