Pandemia de COVID-19 a adus efecte devastatoare în ceea ce privește sănătatea mintală, în rândul populației lumii. Greul încă nu a trecut, motiv pentru care, Organizația Mondială a Sănătății atrage atenția că lunile acestea de iarnă, în contextul sărbătorilor cu restricții, vor aduce noi provocări severe pentru întreaga omenire.
Hans Kluge, directorul OMS pentru Europa, a declarat că pandemia globală a dus la o criză în creștere a sănătății mintale pe vechiul continent și că impactul va fi pe termen lung și va avea impact uriaș. El a avertizat că această criză care a afectat oamenii în mod nediscriminatoriu, va fi agravată de anxietăți care apar adesea în timpul sezonului de iarnă și de sărbători:
"Ne așteptăm să vedem un număr mai mare de oameni care se confruntă cu provocări mai grave de sănătate mintală în lunile următoare, pe măsură ce ce se vor confrunta cu noua realitate. În acest sezon al dăruirii, protejarea propriei noastre sănătăți mintale și a bunăstării este unul dintre cele mai bune cadouri pe care le putem oferi. Familia mea, inclusiv eu și părinții mei în vârstă, am luat decizia dificilă de a petrece vacanțele separat și acasă. Mă consolez cu ideea că anul viitor putem spera să fim din nou împreună", a declarat Hans Kluge, pentru Euronews.
Sondaj EXPLOZIV în ceea ce-i privește pe români
Potrivit unul sondaj, peste 40% dintre români sunt mai furioși, mai triști și mai fricoși, odată cu pandemia de COVID-19.
"Este firesc, trăim vremuri foarte negre. O să fim mai nervoși. Nu știm care e reperul de nervozitate anterior, dar este firesc că o sa fim mai triști, mai însingurați. Pandemia a avut efect seismic asupra sănătății mintale a oamenilor. Este un lucru definitiv și care nu poate fi pus doar pe seama măsurilor restrictive, deși au jucat un rol important. Vorbim de deplasarea limitată la nivel transnațional, de pierderea locului de muncă, de boala oamenilor apropiați, toate acestea au creat trauma. Ingredientele traumei colective sunt acolo", a declarat psihiatrul Gabriel Diaconu, la Digi24.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
Citește articolele cu aceleași etichete:
- Horoscop 28 martie: Balanță, Scorpion, Săgetător, Capricorn, Vărsător, Pești. Zodia care are nevoie de o schimbare. Bucură-te de viață!
- Alternativa din capitalele europene, după interzicerea centralelor pe gaz. Ștefan Pălărie (USR): Nu transportă gaz până în apartament
- AFM, finanțare de 1900 de euro pentru fiecare familie unde venitul pe membru este sub 1700 de lei. Ce este programul ”Prima Conectare”. ”Aduceți civilizația în casa omului”
- Dan Negru mai vrea o lege dacă se decide închiderea supermarketurilor în weekend: Să-i interzică lui Bartoș!
- BANCUL ZILEI: După căsătorie...
- Modificarea adusă de Guvern pentru cei care locuiesc la bloc. Se schimbă modul de calcul și costurile pentru consumul de energie termică
- Strategul Cristian Socol, reacție la ultimele date Eurostat despre România. Am depășit și Ungaria. Cea mai mare viteză din ultimii 10 ani
- Şedinţă de Guvern: Modificarea unor măsuri fiscal-bugetare, pe ordinea de zi
- Un înlocuitor al zahărului, mai dăunător decât zahărul în sine. Medicii trag un semnal de alarmă: Evitați-l!
- Motivul pentru care testele PISA nu sunt relevante pentru România. Marian Staș, coordonator de programe educaționale: Analfabetismul logic e problema