Un mare sportiv român a murit
Un mare sportiv român a murit din cauza unei boli cumplite.
"A decedat din cauza unui ulcer perforat. Pierduse mult sânge și chiar dacă veniseră cu o zi înainte mulți jucători de la Farul, Cleopatra, Tomitanii și alte cluburi pentru a dona sânge, nu s-a mai putut face nimic", a declarat Florin Băcioiu, fiul fostului rugbist.
Iancu Băcioiu, maestru emerit al sportului, a fost campion național cu echipa de rugby Farul Constanța în anii 1975, 1976 și 1978, iar în anii 1975 și 1977 a câștigat Campionatul European FIRA cu reprezentativa de rugby a României. A evoluat în prima reprezentativă aproape un deceniu pe postul de pilier, fiind prezent și la cea mai categorică victorie din istoria "Stejarilor", scor 100-0 cu Bulgaria, la 21 septembrie 1976.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News