Bărbatul, în vârstă de 65 de ani, a fost arestat joi pe insula Mykonos în virtutea unui mandat de arestare european emis pe numele său de autorităţile germane. Identitatea libanezului arestat nu a fost dezvăluită. Germania îl căuta pe bărbatul respectiv pentru deturnarea unui avion şi pentru o răpire din 1987.
Conform presei elene, libanezul a fost implicat, la 14 iunie 1985, în deturnarea avionului care efectua zborul TWA 847. Avionul decolase de la Cairo şi se îndrepta spre oraşul californian San Diego, cu escale prevăzute la Atena, Roma, Boston şi Los Angeles. Deturnarea a avut loc după decolarea de pe aeroportul din Atena.
Timp de 17 zile, pilotul avionului, John Testrake, a fost constrâns să zboare deasupra Mediteranei, de la Beirut la Alger şi retur, având la bord 153 de pasageri şi membri ai echipajului.
Presupusul pirat al aerului a fost arestat în timpul unui control al paşapoartelor pe o navă de croazieră, conform agenţiei de presă ANA. El a compărut vineri în faţa justiţiei, care a ordonat plasarea sa în arest în aşteptarea extrădării spre Germania.
Vezi și: Grecia: Numărul de migranţi în insulele elene, cel mai ridicat după 2016
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
Citește articolele cu aceleași etichete:
- Prinţul Harry se întoarce în Anglia
- Horoscop Berbec, Taur, Gemeni, Rac. Zodia care primeşte "un strop suplimentar de carismă"
- Situaţia în care mulţi şoferi se încurcă. Cine are prioritate la intrarea pe banda din mijloc pe o şosea cu trei benzi pe sens
- Primăria Deva cere daune materiale și morale pentru zilele în care telecabina care urcă pe Dealul Cetăţii nu a mers
- Un bărbat din Giurgiu este proprietarul motocicletei Regelui Mihai I şi a unei maşini ca cea folosită de comisarul Moldovan
- Chirieac: „Adevărata miză în cazul candidaturii lui Burduja”. Analistul „traduce” și gestul subtil făcut astăzi de Firea în legătură cu Marcel Ciolacu
- Capcanele pentru turiștii care vizitează Londra. Româncă stabilită în capitala Angliei: Te trezeşti că ai dat 20 de lire. Gata, ai sărit din buget!
- Ministra Muncii: România s-a angajat că va renunţa la posibilităţile de pensionare anticipată
- Liliecii, mamiferele care ajută agricultura din România. În SUA, au eradicat malaria
- Loto 6/49 de Florii. Rezultatele tragerilor de duminică, 28 aprilie, 2024