Un infractor român din Italia a provocat un adevărat scandal când a fost arestat - VIDEO
Un român a provocat un scandal-monstru într-un oraş din Italia. Românul s-a bătut cu poliţiştii, după ce a fost prins la furat în apartamentul unei bătrâne. Hoţul român a reuşit să scape din mâinile poliţiştilor, apoi s-a refugiat într-un balcon. Autorităţile italiene s-au chinuit două ore să-l aresteze.
Incidentul a avut loc în oraşul Lucera din Italia. Localnicii spun că românul, cu vârsta de aproximativ 30 de ani, a pătruns în apartamentul unei femei, cu gând să o jefuiască. Tentativa a eşuat, iar individul a vrut să fugă, dar s-a dovedit a fi prea târziu pentru el. Localnicii înconjuraseră clădirea şi au chemat poliţa, scrie Antena 3.
Forţele de ordine au intervenit, dar după o confruntare scurtă bărbatul a reuşit să scape. Înarmat cu un baston de cauciuc capturat de la un poliţist şi cu o bară metalică, românul s-a refugiat pe terasa unei case.
Au urmat zeci de minute de negocieri. Cu greu, poliţiştii l-au convins pe român să coboare. Au urmat însă din nou minute lungi de negocieri. Într-un târziu, lucrurile au scăpat complet de sub control.
Românul a fost în cele din urmă imobilizat. În strigătele mulţimii, el a fost urcat în maşină şi transportat la spital, unde a primit îngrijiri pentru rănile primite în încăierare.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News