Un document din colecțiile BCU „Carol I” a fost inclus în patrimoniul UNESCO
Miercuri, 21 iunie 2023, a avut loc un eveniment de importanță majoră pentru Biblioteca Centrală Universitară „Carol I”, aceasta devenind prima bibliotecă centrală universitară din România care deține un document din categoria Tezaur inclus în Registrul Național Memoria Lumii.
„Sesiunea festivă, moderată de dr. Madlen Șerban, secretar general al Comisiei Naționale a României (CNR) pentru UNESCO, a avut loc la sediul CNR UNESCO, unde a participat și Comitetul Național (CN) Memoria Lumii, și s-a marcat un eveniment de anvergură în cultura românească: inaugurarea Registrului Național Memoria Lumii.
Directorul BCU Carol I: „Suntem extrem de onorați!”
„Biblioteca Centrală Universitară Carol I este extrem de onorată de acordarea acestui certificat care atestă înscrierea oficială a Psaltirii Sfântului Proroc David sau a Psaltirii în versuri, după cum a fost numită ulterior convențional de către editori, în Registrul Național. Documentul, aflat într-o stare de conservare foarte bună, este singurul exemplar cunoscut al primei ediții, apărută la Uniev, în ianuarie-martie 1673, fiind tradus și versificat de Mitropolitul Dosoftei (1624-1693). Pregătirea documentației necesară pentru înscriere a reprezentat un proiect laborios dezvoltat de Biroul Bibliofilie. Manuscrise și de Serviciul Cercetare. Dezvoltare. Digitizare din cadrul instituției noastre Le mulțumim colegilor noștri Andreea Badea, Roxana-Maria Curici, Elena Lixandru, Ana-Maria Florea și Antoniu Tudor pentru implicare”, a declarat conf. univ. Mireille Rădoi, directorul general al BCU „Carol I”.
Dezbatere despre importanța parteneriatelor
„În încheierea sesiunii, s-a desfășurat o dezbatere privind importanța construirii unor parteneriate naționale și internaționale, cu scopul de a valorifica bunurile culturale, conform normelor și standardelor prevăzute de UNESCO.
La eveniment au participat specialiști din diverse sfere culturale, precum acad. Sabina Ispas, președinte CN Memoria Lumii, Eunicia Maria Trif, secretar general adjunct al Institutului Cultural Român (ICR), dr. Alina Pavelescu, director adjunct al Arhivelor Naționale ale României, dr. Virgil Ștefan Nițulescu, manager al Muzeului Național al Țăranului Român, și dr. Codrin Tăut, membru CNR UNESCO. ” arată un comunicat BCU Carol I.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News