Un câine a stat zile întregi în fața unui spital din Turcia. Nu s-a clintit din loc până când nu a fost externat stăpânul său
Data actualizării:
Data publicării:
Autor: Doinița Manic
WhatsApp
Foto cu caracter ilustrativ Pexels
Foto cu caracter ilustrativ Pexels
Câinele este cel mai bun prieten al omului. O confirmă încă o dată povestea înduioșătoare a unei cățelușe din Turcia, care a stat zile întregi în fața unui spital, așteptând ca stăpânul său să fie externat.

Câinii sunt bine cunoscuți ca fiind animale prietenoase, iubitoare și devotate. Știm cu toții povestea lui Hachikō, câinele care a petrecut nouă ani în fața unei gări din Tokyo, locul unde stăpânul său, profesor la catedra de agricultură a Universității din Tokio, mort în 1925, obișnuia să coboare din tren când revenea de la serviciu. Un caz similar s-a petrecut recent în Turcia. O cățelușă devotată a petrecut zile întregi în fața unui spital așteptând ca stăpânul său să fie externat, scrie The Guardian. A stat neclintită până atunci când și-a văzut prietenul ieșind pe ușa spitalului.

„După cum vedeți, avem un vizitator. Această cățelușă vine aici în fiecare zi în jurul orei 9 dimineața și așteaptă până când se lasă noaptea. Nu intră înăuntru. Când ușa se deschide, își bagă doar capul înăuntru. Stăpânul ei este internat aici. Este inofensivă, nu deranjează pe nimeni, doar își așteaptă stăpânul.”, a spus paznicul spitalului.

Fiica pacientului a povestit că deși lua câinele acasă, acesta fugea și se întorcea înapoi la spital. Animalul fost hrănit în acest timp de angajații din spital, impresionați de încăpățânarea și devotamentul patrupedului. Momentul în care și-a văzut din nou stăpânul a fost o adevărată explozie de fericire, atât pentru cățelușă, cât și pentru stăpânul ei care a spus că fără animale oamenii nu ar putea fi fericiți.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel