Data publicării:
Un alt Coran a fost ars în Suedia, în timp ce țara are nevoie de votul Turciei pentru aderarea la NATO. Protestul a fost autorizat
Un alt Coran a fost ars în Suedia, după ce un gest similar a provocat indignare în întreaga lume musulmană acum jumătate de an.
Marocul a condamnat un act "ofensator şi iresponsabil" şi şi-a rechemat ambasadorul în Suedia după ce un exemplar din Coran a fost ars la Stockholm, potrivit unui comunicat oficial dat publicităţii în cursul nopţii de miercuri spre joi, relatează AFP, citat de Agerpres.
"Guvernul suedez, o dată în plus, a autorizat o manifestaţie care a avut loc astăzi (miercuri) şi în cursul căreia Sfântul Coran a fost ars în faţa unei moschei din Stockholm", şi-a exprimat regretul Ministerul marocan de Externe.
"Acest nou act ofensator şi iresponsabil ignoră sentimentele a peste un miliard de musulmani, în această perioadă sacră a marelui pelerinaj la Mecca şi a binecuvântatei sărbători Eid al-Adha", a adăugat textul.
"În faţa acestor provocări repetitive, comise sub privirea complezentă a guvernului suedez", şi la instrucţiunile regelui Mohammed al VI-lea, însărcinatul cu afaceri al Suediei la Rabat a fost convocat miercuri la Ministerul marocan de Externe.
"În cursul acestei convocări, i s-a adresat adus la cunoştinţă condamnarea cea mai fermă de către Regatul Maroc a acestei ofense şi respingerea acestui act inadmisibil", a precizat documentul.
GEstul a coincis cu sărbătoarea musulmană Eid al-Adha
În plus, ambasadorul Marocului în Suedia, Karim Medrek, în funcţie din 14 decembrie 2021, "este rechemat pentru consultări în regat pe o perioadă nedeterminată", potrivit comunicatului.
Un bărbat a ars miercuri câteva pagini dintr-un exemplar din Coran în faţa celei mai mari moschei din Stockholm, în cursul unei "manifestaţii" autorizate de poliţia suedeză.
Acest gest, care coincide cu Eid al-Adha, o sărbătoare celebrată de musulmanii din întreaga lume, a adunat o sută de privitori şi jurnalişti.
Autorul acestui autodafeu - criticat şi de Ankara şi Washington - este un irakian de 37 de ani care a fugit din ţara sa.
În ianuarie, un extremist de dreapta suedezo-danez a ars un exemplar din Coran lângă ambasada Turciei la Stockholm, declanşând furia lumii musulmane, reaminteşte AFP.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News