"Un echipaj de jandarmi a patrulat până în jurul orei 6,00", a transmis purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Jandarmi Judeţean (IJJ) Alba, Adela Buga.
Unul din cei doi urşi observaţi în mai multe rânduri în ultimele două săptămâni în Pâclişa a pătruns, în noaptea de marţi spre miercuri, într-o gospodărie, unde a ucis un câine. Potrivit unor videoclipuri postate de localnici pe reţelele de socializare, ursul a intrat în gospodăria unei familii, unde a pătruns până în adăpostul porcilor. Ursul a atacat un porc şi a omorât un câine. Şase jandarmi au încercat să alunge ursul, trăgând patru focuri de armă în aer. După circa o oră, ursul s-a îndepărtat de zona locuită, intrând în pădure.
Miercuri după-amiaza, timp de aproape trei ore, a avut loc o acţiune care avea drept scop prinderea, tranchilizarea şi relocarea animalului. La acţiune au participat vânători, jandarmi, reprezentanţi ai altor instituţii implicate. Chiar dacă la un moment dat unii localnici au susţinut că ar fi observat ursul în apropierea caselor, iar vânătorii au tras câteva focuri de armă în timp ce patrulau spre zona împădurită, ursul nu a fost prins.
Recent, a fost aprobat un ordin de relocare a celor doi urşi în zona Şureanu, în Munţii Sebeşului, fiind amplasate, în acest sens, în marginea localităţii, cuşti în care aceştia să fie atraşi.
Un alt urs a fost observat în ultima lună în Ampoiţa, iar un altul, în Berghin.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- BANCUL ZILEI: Lecția de Limba Româna
- Mai avem două luni cu Pluto în Capricorn! Fraze cheie pentru fiecare zodie
- Băutura japoneză care îmbunătățește somnul și abilitățile sociale
- Candidatul care ne-ar putea aduce "o surpriză" la alegerile prezidențiale. Bogdan Chirieac, scenariul în care "victoria lui Marcel Ciolacu devine clară"
- Victor Negrescu, intervenție fermă împotriva tăierii a 1,52 miliarde de euro din bugetul anual al UE
- Cum ne întărim imunitatea din alimentație. Dr. Simona Carniciu, sfaturi utile. Mare atenție la cantitatea de fructe consumate!
- Șoferul strivit de un tramvai în București era soțul femeii peste care s-a aruncat benzină în Parlament - surse / update
- Piromanul de la Parlament, declarat „erou național”. Ai grijă ce comentezi pe TikTok pentru că intră pe fir DIICOT! Mircea Toma și Valentin Jucan, reacții
- Calendar Creștin Ortodox. Sărbătoare 19 septembrie 2024
- Strategia ascunsă prin care românii sunt păcăliți de companiile cu anunțuri de angajare. Ana Călugăru (eJobs), detalii despre fenomen