Un adolescent de 13 ani din Londra fura telefoane cu ajutorul unui cuțit uriaș
Un adolescent înarmat cu un cuțit de bucătărie uriaș a fost dezarmat de localnicii furioși care au văzut că îi jefuia pe copii de telefoanele lor, în Londra.
Conform The Sun, imaginile surprinse de localnici arată cum băiatul de 13 ani avea la el o lamă uriașă de 25 de centimetri. Martorii spun că acesta încerca să jefuiască un alt copil, de 12 ani. 21 de crime au avut loc în acest an în Londra, iar în 14 cazuri s-au folosit și cuțite.
„Crezi că e amuzant? Nu jefui copii de 12 ani”, a spus unul dintre cei care l-au oprit pe tânăr. Poliția Metropolitană a confirmat că adolescentul a fost reținut pentru că avea la el un cuțit. „Incidentul a avut loc în zona Rainham. Imaginile au fost analizate de ofițerii din zonă și situația este investigată”.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News