Umiditatea scăzută a aerului dintr-o încăpere contribuie la răspândirea virusurilor - Studiu
Umiditatea scăzută a aerului dintr-o încăpere contribuie la răspândirea virusurilor, implicit a SARS Cov 2. Mai mulţi cercetători din Germania şi India recomandă o umiditate de 40 – 60% în spaţiile închise. Analiza lor se bazează pe 10 studii internaţionale relevante în domeniu.
Coronavirusul se răspândeşte mai mult în interior, prin aerosoli, dacă nivelul de umiditate al aerului este scăzut. Asta spun mai mulţi cercetători de la Institutul Leibniz pentru Cercetare Troposferică (TROPOS) din Leipzig şi laboratorul naţional de fizică CSIR din New Delhi.
Aceștia s-au documentat foarte bine, din 10 studii relevante pe această temă. Ei recomandă oamenilor, în afara distanţării fizice şi a măştilor, să aibă grijă ca umiditatea din încăperi să fie de 40 – 60%.
Ei susțin că atunci când persoanele infectate tuşesc, respiră sau vorbesc, elimină picături mai grele de apă care ajung repede la sol. Alte picături, mult mai mici pe care le elimină în procesul respiraţiei, pot rămâne însă în aer minute în şir. Dacă aerul este uscat cei din jur le pot absorbi foarte uşor prin mucoasa nazală.
"Boala este în mare măsură cu transmitere aerogenă"
„Particulele infectante, aceste picături Pfluge care se produc în momentul în care vorbim, respirăm, strănutăm sau tuşim, aceste particule care sunt responsabile pentru infecţie, există posibilitatea de a acumula umiditate din aer, şi cu această umiditate din aer prezenţa lor în aer şi timpul cât pot fi infectante poate fi mai scurt. Boala este în mare măsură cu transmitere aerogenă. Odată ce virusul a căzut pe sol, el nu mai poate ajunge sub nicio formă în celulele din alveolele pulmonare, acolo unde se poate replica. Şi dacă îl luăm de pe o suprafaţă, îl ingerăm, el ajunge cu mâncarea, cu modul de ingestie în stomac, unde este neutralizat instantaneu de către acidul gastric”, a declarat dr. Radu Ciornei, specialist în imunologie, microbiologie şi genetică moleculară.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News