Doliu în teatrul românesc: A murit actorul Andrei Ionescu
Teatrul Național din București (TNB) a anunțat miercuri trecerea în neființă a actorului Andrei Ionescu, la vârsta de 96 de ani.
Îndrăgitul artist, cunoscut pentru talentul său și discreția cu care a slujit scena teatrului românesc, a lăsat în urmă o carieră impresionantă, marcată de roluri memorabile și de colaborări cu regizori și actori de renume.
„Ne despărțim astăzi cu durere de actorul Andrei Ionescu, cel care ne-a fost coleg și prieten și care a slujit scena Teatrului Național din București cu talent, modestie, discreție și har! Alături de doamna Ileana Stana Ionescu, a format un cuplu-model, admirat și iubit de-a lungul timpului. Suntem alături de familia îndoliată și transmitem sincere condoleanțe tuturor celor care i-au fost alături! Drum lin în Lumină!”, a transmis TNB într-un mesaj publicat pe rețelele sociale.
Născut pe 17 decembrie 1927 la Ploiești, Andrei Ionescu a urmat Institutul de Artă Teatrală și Cinematografică, pe care l-a absolvit în 1955. Și-a început cariera pe scena Teatrului de Stat din Reșița, unde a interpretat primele sale roluri timp de patru ani. Din 1959, și-a continuat parcursul la Teatrul Tineretului din Piatra Neamț, unde a dat viață peste 20 de personaje.
A jucat, de asemenea, pe scena Teatrului Dramatic „Bacovia” din Bacău, unde a interpretat 12 roluri. În 1971, Andrei Ionescu a pășit pe scena Teatrului Național din București, rămânând fidel acestei instituții până la pensionare.
Pe scena TNB, Andrei Ionescu a strălucit în spectacole de referință, colaborând cu mari regizori și actori ai vremii. Printre piesele în care a jucat se numără „Danton” de Camil Petrescu, „Oameni și șoareci” de John Steinbeck, „Richard al III-lea” de William Shakespeare, „Caligula” de Albert Camus și „Zbor deasupra unui cuib de cuci” de Dale Wasserman.
Ultimul său rol a fost în piesa „Numele trandafirului”, adaptare după romanul lui Umberto Eco, pe care l-a interpretat între 1998 și 2001.
Andrei Ionescu a fost căsătorit cu celebra actriță Ileana Stana Ionescu, formând împreună unul dintre cele mai apreciate cupluri din teatrul românesc. Discreția și eleganța cu care și-au trăit viața au fost mereu apreciate de colegi și de public.
Trecerea în neființă a lui Andrei Ionescu marchează o pierdere grea pentru teatrul românesc. Generații de actori și spectatori îl vor păstra în amintire ca pe un artist desăvârșit, care și-a dedicat viața artei scenice.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News