O adolescentă de 15 ani şi-a pierdut viaţa în incendiul de la Dr. Tr. Severin
În urma incendiului care a cuprins mansarda unui bloc din Drobeta Tr. Severin, pompierii au descoperit trupul carbonizat al unei fete de 15 ani, aceasta având și un handicap.
Trupul a fost găsită într-o cameră în care se presupune că a izbucnit incendiul. Inspectorul şef al ISU Mehedinţi, Florea Constantin, a declarat luni seara, laRTV, că pompierii ţin sub control incendiul, care nu s-a extins la apartamentele de la ultimul etaj.
Din cauza lipsei hidranţilor din zonă, pompierii au fost nevoiţi să parcurgă o distanţă de aproximativ un kilometru pentru a alimenta autospecialele.
Imobilul din municipiul Drobeta Turnu Severin unde a izbucnit incendiul este construit de primărie şi a fost dat în folosinţă la începutul anului 2011. În acest bloc, care are trei etaje şi mansardă, locuiesc 84 de persoane.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News