Data publicării:

UE pregăteşte 20 de miliarde pentru ajutorarea Ucrainei

Autor: Florin Răvdan | Categorie: Stiri
WhatsApp
Foto: Agerpres
Foto: Agerpres
Uniunea Europeană pregăteşte un nou ajutor financiar pentru Ucraina, în valoare de 20 de miliarde de euo. 

Conform Reuters, acest plan ar putea fi adoptat chiar şi fără acordul Ungariei, astfel încât banii pentru Kiev să fie aprobaţi cât mai repede. 

Rusia a anunţat preluarea controlului oraşului Marinka 

Ministrul rus al apărării, Serghei Şoigu, a anunţat luni preluarea oraşului ucrainean Marinka, în regiunea Doneţk, în timpul unei întâlniri cu preşedintele Vladimir Putin, transmisă de televiziunea de stat.

El a subliniat că eliberarea acestui bastion va reduce potenţialul defensiv al Ucrainei şi va oferi armatei ruse noi oportunităţi pentru viitoare acţiuni în această direcţie, relatează AFP şi EFE.

Putin a salutat faptul că preluarea controlului în Marinka va ţine trupele ucrainene departe de Doneţk, capitala regională controlată de Rusia, care a fost cu regularitate vizată de bombardamente ucrainene din 2014.

Ca zonă fortificată, Marinka oferă trupelor noastre o zonă operaţională mai largă, a declarat Vladimir Putin.

Forţele ruseşti au recâştigat iniţiativa pe front de la eşecul contraofensivei ucrainene, câştigând teren în special în est. Acestea încearcă de câteva luni să încercuiască o altă fortăreaţă, Avdiivka, tot în est, scrie Agerpres. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel