Data publicării:

UE, afectată de aderarea României, spune comisarul european pentru Extindere

Autor: DCNews Team | Categorie: Stiri
WhatsApp
Uniunea Europeană
Uniunea Europeană

Stefan Fule, comisarul european pentru Extindere, a explicat că a dmiterea României şi Bulgariei în UE a pus sub semnul întrebării credibilitatea procesului de extindere a Uniunii, atât statele membre cât şi cele candidate devenind nemulţumite de ritmul lent al procesului integrării.

Într-un interviu acordat pentru Euractiv Cehia, Stefan Fule a fost întrebat ce s-a schimbat în domeniul procesului de extindere în ultimii cinci ani.

"Multe lucruri. Atât statele membre, cât şi cele candidate simt o oboseală în legătură cu ritmul lent al procesului de extindere. În primul rând, ultima extindere, cu România şi Bulgaria, a ridicat o serie de semne de întrebare în legătură cu credibilitatea întregului proces. Pentru că a fost prima dată când UE a decis să introducă un mecanism special de cooperare şi verificare în cazul unor state membre. Cea mai mare provocare a fost restabilirea credibilităţii pierdute privind procesul de extindere. Suntem nevoiţi să extindem şi să înăsprim standardele. Statele candidate trebuie să demonstreze că legislaţia adoptată este funcţională", a răspuns comisarul european pentru Extindere, citat de Mediafax.

"Înainte ca eu să încep să lucrez pentru Comisia Europeană, statele membre aveau la dispoziţie doar câteva instrumente de a influenţa sau chiar a bloca extinderea. Acum au peste 100 de posibilităţi de a face acest lucru. Noi nu vrem să încetinim procesul de extindere. Dar orice stat membru are acum mai multe posibilităţi de a monitoriza calitatea bună a nivelului de pregătire a statelor membre", a adăugat Stefan Fule.

Vezi și: Război între extremiștii din UE: Jobbik, atac la Marine Le Pen

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel