Data publicării:

Udrea, om de cultură, închide gura criticilor UNTOLD 2023: Îi faceți în fel și chip pe tinerii de acolo, chit că printre ei sunt și nepoții voștri. Ce c#cat era pe vremea noastră?

Autor: Anca Murgoci | Categorie: Stiri
WhatsApp
Cornel Udrea / Agerpres
Cornel Udrea / Agerpres

Cornel Udrea, cunoscut și îndrăgit realizator și coordonator de programe de divertisment și teatru radiofonic la Radio Cluj și, totodată, poet, prozator, eseist, dramaturg și umorist, cu un număr impresionant de cărți publicate, le-a luat apărarea tinerilor care au fost criticați pentru că au mers la UNTOLD 2023.

Cornel Udrea, membru al Uniunii Scriitorilor din România, membru de onoare al Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România și al Ligii Scriitorilor Români, i-a criticat pe cei care spun „pe vremea noastră era altfel”.

„Nu pot să vă înțeleg, dragii mei sexagenari și de peste 60! De unde atîta fiere, atîta exclusivism chiar ură, împotriva a sute de mii de tineri, ai noștri, din lume, fiindcă participă la UNTOLD? Îi faceți în fel și chip, chit că printre ei sunt și nepoții voștri, nu vreți să vedeți partea luminoasă a acestui important eveniment cultural! Nimic nu e bine, nimic nu se învîrte cum ar trebui!

"Ehe, pe vremea noastră!" Ce kkt a fost pe vremea noastră? Că eram și noi, la rîndu-ne, înfierați și criticați, fiindcă dansam twist, rock, purtam pantaloni evazați, apoi îndrăzneam părul lung? Era felul nostru de a ne apăra libertatea, aripile în creștere.

Fugeam de la școală, la ora 13, să ascult emisiunea de muzică ușoară ce se transmitea de la unguri, fiindcă partidul nu agrea Beatles, Rolling Stones, Elvys! Sîmbătă, după ce veneam de la cules de porumb, mergeam să dansăm, să FIM ÎMPREUNĂ!, chiar dacă sub permanentă supraveghere.

Împreună, așa cum dorește și UNTOLD-ul, la scară mare, o comuniune în dialog, cu prietenii noi, cu sentimente noi, de solidaritate. Nu subestimați acest tineret: nu este ceea ce credeți voi că este într-o înveșunare mizerabilă. Nu sunt copii de bani gata, au strîns un an de zile să poată veni DIN NOU, la Cluj!

Credeți că niște derbedei, șmecherași tatuați, stau să adune bani să vină să își vadă idolii și prietenii? Să muncească pentru asta? Facem un sămălaș: 1000 de euro transport, cazare patru nopți. Apoi, în funcție de buzunar, biletul, abonamentul și pîinea cea de toate 4-5-6 zilele!

Sigur, după încheierea Festivalului se vor trage concluzii. Unele amare (vezi cazul cu Gheboasă) dar eu, din relativul meu sedentarism, firesc și dureros, vă spun că nepoții mei, copilul lor au fost la UNTOLD, mulți oameni trecuți bine de 30, fiindcă pe 8 scene, au fost tot atîtea oferte muzicale și multe alte lucruri frumoase. Astea vreau să le vedem.

Am simțit o bucurie imensă, intensă, ca o speranță: copiii aceia cîntau împreună cu idolul lor, îi cunoșteau cîntecele! Da, poate cîndva așa vor asculta și un lider politic, cu adevărat lider, cu adevărat iubitor de țară! Și care le va vorbi liber, fără să citească, ce i-au scris alții! Eu am încredere în acești tineri: vor ști să gospodărească viitorul! Nu îi mai blamați, nu generalizați!

La urma-urmei, sunt rodul educației primite și de acasă! Și mai este un lucru pe care îl ignorați: zecile de mii de tineri din Europa și din lume (aproximativ 38 de țări), odată ajunși acasă, vor povesti că au fost în România, în CLUJ, și că a fost minunat, a fost frumos și că a meritat!

Asta vreau să se spună despre țara mea și despre orașul meu, nu lucruri care ne pătează obrazul sufletului! Unii vor fi dezamăgiți: nu tu bătăi, scandaluri, vandalizări prin oraș! Păcat, așa-i?

Să nu poată posta triumfător și agramat toate predicțiile lor de oameni perfecți!”, a scris Cornel Udrea pe Facebook.

VEZI ȘI: Replică după scandalul cu Gheboasă de la Untold. Oamenii care ascultă „Cu scândura de la pat / Leano, eu am să te bat” ne recomandă să ne protejăm copiii de trapperi - https://www.dcnews.ro/replica-dupa-scandalul-cu-gheboasa-de-la-untold-oamenii-care-asculta-cu-scandura-de-la-pat-leano-eu-am-sa-te-bat-ne-recomanda-sa-ne-protejam-copiii-de-trapperi_925336.html

VEZI ȘI: Gheboasă „a oripilat” România la UNTOLD 2023. Sociologul Duminică: Se propune stropirea cu aghiasma mare, se leșină de grija viitorului / video - https://www.dcnews.ro/gheboasa-a-oripilat-romania-la-untold-2023-sociologul-duminica-se-propune-stropirea-cu-aghiasma-mare-se-lesina-de-grija-viitorului-video_925326.html

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel