UDMR se aliază cu PSD în Parlament pentru blocarea Guvernului Cioloș
Data actualizării:
Data publicării:
Autor: DCNews Team
WhatsApp
Szabó Ödön, deputat UDMR, a transmis o scrisoare Ministerului Educației și Cercetării Științifice în care cere modificarea mai multor prevederi din metodologia de organizare a concursului pentru directorii de școli. O inițiativă similară a avut și senatoarea Ecaterina Andronescu (PSD). De cealaltă parte, lumea universitară sprijină demersul ministrului Educației, Mircea Dumitru, și cere înlocuirea numirilor politice prin concurs, cât mai repede.

Concursul a fost anunţat pentru data de 12 octombrie. Parlamentarul consideră că data stabilită este 'neinspirată', candidaţii neavând suficient timp pentru a-şi întocmi dosarele şi pentru a se pregăti de examen.

 "Este cel mai nefericit moment cu putinţă. E început de an şcolar, directorii trebuie să întocmească orarul, să organizeze comisii, să se ocupe de elevi", a explicat Szabó, care crede că amânarea cu o lună a examenelor ar oferi o şansă corectă celor ce vor participa la concurs, fără a bulversa activitatea sistemului de învăţământ, a cadrelor didactice şi a elevilor, scrie bihoreanul.ro.

Cea mai mare problemă, susţine liderul UDMR, va fi în unităţile şcolare unde actualul director nu s-a înscris la concurs, nu are înlocuitor şi, potrivit metodologiei, are interdicţie de a mai rămâne în funcţie.

"Vom avea o discuţie, chiar săptămâna viitoare, în Comisia de învăţământ a Camerei Deputaţilor, la care îl aşteptăm şi pe domnul ministru. Sper că vom găsi înţelegere şi vom reuşi să găsim o soluţie pentru modificarea metodologiei"; a mai declarat deputatul.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel