Data publicării:

Ucraina în UE. Spania pune presiune pentru deschiderea negocierilor de aderare până la finalul anului, în timp ce Austria și Ungaria se lasă foarte greu de convins

Autor: Alexandru Negrici | Categorie: Stiri
WhatsApp
Pedro Sanchez, premierul Spaniei. Sursa Agerpres
Pedro Sanchez, premierul Spaniei. Sursa Agerpres

Miercuri, premierul Spaniei, Pedro Sánchez, a declarat că speră să deschidă negocierile de extindere, între Uniunea Europeană și Ucraina, înainte de încheierea președinției rotative a Consiliului UE a țării sale, la 31 decembrie, transmite Reuters.

Sánchez s-a adresat unei sesiuni plenare a Parlamentului European pentru a prezenta inițiativele guvernului său în timpul mandatului de conducere al Consiliului începând din 1 iulie.

Cancelarul austriac Karl Nehammer se pronunţă categoric împotriva procedurii accelerate de aderare la UE pentru Ucraina şi Republica Moldova, a anunţat marţi serviciul de presă al parlamentului austriac, citat de mass-media ucrainene.

Într-o discuţie cu deputaţi austrieci membri ai comisiei parlamentare pentru afaceri europene, cancelarul austriac a precizat că "Austria nu va fi de acord cu lansarea negocierilor de aderare cu Ucraina în condiţiile actuale", adăugând că "nu trebuie să existe un tratament preferenţial pentru Ucraina" şi nici pentru Bosnia-Herţegovina, ţară aflată la rândul ei în proces de aderare.



De asemenea, Karl Nehammer i-a reproşat preşedintei Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, că nu s-a consultat cu statele membre ale UE atunci când a anunţat perspectiva lansării negocierilor de aderare cu Ucraina.

Pe de altă parte, a mai spus cancelarul austriac, pentru ca UE să fie "adaptată" extinderii, ea trebuie mai întâi să implementeze reforme interne.

"În general, Austria continuă să urmeze linia UE în ceea ce priveşte solidaritatea cu Ucraina, dar fără a-şi încălca neutralitatea", a explicat Nehammer. "Este vorba în primul rând despre asistenţa financiară pentru a sprijini Ucraina", a completat el.

Deschiderea negocierilor de aderare cu Ucraina şi Republica Moldova se află pe agenda summitului european care se desfăşoară joi şi vineri. Pentru deschiderea acestor negocieri este nevoie de o decizie în unanimitate a liderilor europeni.

Și premierul ungar Viktor Orban a semnalat că se opune începerii negocierilor de aderare cu Ucraina şi a cerut retragerea acestei teme de pe agenda summitului european.

Guvernul ungar depune toate eforturile pentru a apăra drepturile etnicilor maghiari din Ucraina, afirmă premierul ungar Viktor Orban într-o scrisoare adresată liderului Uniunii democrate maghiare din Ucraina, în răspuns la o scrisoare deschisă a acestuia referitor la aderarea Ucrainei la Uniunea Europeană, a anunţat marţi şeful biroului de presă al prim-ministrului ungar, citat de MTI.

Orban notează în scrisoarea către Laszlo Zubanovics că este prematur ca UE să înceapă negocierile de aderare cu Ucraina deoarece Comisia Europeană nu a pregătit în mod adecvat acest lucru pentru reuniunea din decembrie a Consiliului European, a explicat Bertalan Havasi.

Ca rezultat, "vom propune ca în locul unei integrări complicate juridic, Uniunea Europeană să urmărească stabilirea unui parteneriat strategic cu Ucraina", a adăugat Orban.

"Vă pot asigura că vom continua să lucrăm pentru a ne asigura că etnicii maghiari din Ucraina trăiesc într-o ţară paşnică, stabilă şi în dezvoltare", a mai scris premierul ungar.

Cinci reprezentanţi publici ai regiunii ucrainene Transcarpatia, unde sunt concentraţi majoritatea ucrainenilor de origine maghiară, i-au cerut prim-ministrului Ungariei printr-o scrisoare deschisă să nu blocheze prin veto deschiderea negocierilor de aderare între Ucraina şi UE.

"Solicităm liderilor statelor membre ale UE să sprijine în continuare Ucraina pe drumul său spre integrarea europeană", se arată în scrisoarea care este adresată şi preşedintelui Consiliului European, Charles Michel, a consemnat EFE.

Consiliul European trebuie să decidă în reuniunea sa din 14 şi 15 decembrie dacă dă undă verde deschiderii negocierilor dintre Ucraina şi UE.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel