Tusk: Dacă Brexitul va fi respins de Parlament, va fi fără acord sau ...
Data publicării:
Autor: DCNews Team
WhatsApp
Brexit
Brexit
Donald Tusk afirmă că Marea Britanie va trebui să aleagă între un Brexit fără un acord cu UE şi abandonarea Brexitului în eventualitatea în care Camera Comunelor va respinge acordul privind termenii ieşirii Marii Britanii din UE încheiat între Londra şi Bruxelles, a declarat vineri preşedintele Consiliului European.

Cu câteva zile înaintea votului în Camera Comunelor devine tot mai clar că acest acord este cel mai bun posibil - de fapt, este singurul posibil, a spus Tusk la sosirea la summitul G20, care se desfăşoară la Buenos Aires, în Argentina.

Dacă acest acord este respins de Camera Comunelor, singurele alternative care ne rămân sunt: fără Brexit sau Brexit fără acord. Vreau să vă asigur că UE este pregătită pentru fiecare dintre aceste scenarii, a indicat Tusk, care pe 13-14 decembrie, după votul din Camera Comunelor din 11 decembrie, va conduce un summit european.

La acest summit vor fi prelungite sancţiunile UE împotriva Rusiei, a menţionat el în aceeaşi declaraţie, afirmând că folosirea forţei de către Rusia împotriva navelor ucrainene este total inacceptabilă. Europa este unită în sprijinul ei faţă de suveranitatea şi integritatea teritorială a Ucrainei. De aceea sunt sigur că UE va prelungi în decembrie sancţiunile împotriva Rusiei, a mai precizat preşedintele Consiliului European.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel