Turcia. Rezerve uriașe de gaze naturale descoperite în Marea Neagră
Rezervele de gaze naturale descoperite de Turcia în Marea Neagră ajung la circa 405 miliarde de metri cubi, cantitate ce poate acoperi 22% din necesarul Turciei pentru următorii 40 de ani, consideră șeful departamentului pentru Energie Sustenabilă din cadrul Universității de Economie din Izmir, transmite Haberler.
În urma unor sondaje efectuate la puțul de foraj Tuna-1, la 170 de kilometri în largul mării față de orașul Zonguldak, a fost identificată la adâncimea de 2.100 de metri o rezervă uriașă de gaze naturale, cu volumul de 320 de miliarde de metri cubi. Pe măsură ce săpăturile au continuat, a fost găsit un alt depozit la încă 1.000 de metri adâncime, cu un volum de 85 de miliarde de metri cubi.
Prof. Dr. Mehmet Efe Biresselioğlu, șeful departamentului pentru Energie Sustenabilă din cadrul Universității de Economie din Izmir, a precizat că în decursul lunilor următoare vor continua lucrările de foraj la puțul Türkali-1 din bazinul Sakarya și că rezervele descoperite vor asigura Turciei un rol mai important și mai activ în sfera diplomației energetice.
Biresselioğlu mai afirmă că bazinul gazeifer Sakarya se află într-un punct strategic datorită apropierii de zonele de exploatare a gazului din bazinele României și Bulgariei, în care investesc marile companii energetice, potrivit capital.ro.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News