Adrian Negrescu explică votul românilor. De ce au pus, de fapt, ștampila pe Georgescu / video
Analistul economic Adrian Negrescu a explicat votul românilor de la alegerile prezidențiale.
Adrian Negrescu, analist economic, a explicat ce s-a aflat, de fapt, în spatele votului românilor de la alegerile prezidențiale, care au ales să sancționeze PSD și PNL, ambele partide nereușind să-și bage candidații în turul al doilea.
„Sincer, nu mă așteptam chiar la așa ceva, însă avertizam faptul că acești candidați propuși în campania electorală nu ne vorbesc despre temele care ne interesează pe noi, oamenii de rând, despre inflație, despre situația creditării, despre încălzire, despre facturile la utilități, despre problemele de zi cu zi.
Ceea ce s-a întâmplat la primul tur de scrutin a fost ca un adevărat tsunami, generat de această inflație, care este cea mai mare din Europa. Oamenii au fost disperați să găsească o soluție în rândul altor partide, altor exponenți ai unor noi soluții, alternativă la coaliția lui Nicu și Marcel. Suntem țara cu cel mai ridicat deficit bugetar din Europa, un deficit istoric, ce depășește 25 de miliarde de euro, avem cea mai mare datorie publică din istoria României și probabil vom ajunge la 1.000 de miliarde de lei spre finalul anului, avem cel mai mare împrumut făcut vreodată în istoria României - 47 de miliarde de euro, avem cele mai ample creșteri de prețuri din Europa, pentru a noua lună la rând.
Oamenii au simțit aceste lucruri pe pielea lor, motiv pentru care au lăsat totul de o parte și au ieșit la vot. Chiar dacă se caută acum tot felul de explicații în spațiul public, despre boți, despre Rusia, care ar fi determinat această ascensiune a domnului Georgescu, oamenii s-au dus la vot și au pus ștampila în special din cauza acestor condiții economice care sunt din ce în ce mai precare.
Salariul minim în România, care este undeva la 2.300 de lei, nu ajunge nici pentru un trai minim, în condițiile în care o persoană are nevoie de 4.000 de lei pentru un trai decent. Am ajuns la limita răbdării, la limita sărăciei și ce s-a întâmplat la alegeri reflectă din punctul meu de vedere aceste temeri ale românilor, legate de nivelul de trai, de situația dificilă din punct de vedere financiar în care se află“, a explicat analistul Adrian Negrescu la emisiunea Totul despre Bani.
CITEȘTE ȘI - Ce îi lipsește, de fapt, lui Călin Georgescu. Chirieac: Dacă am avea această confirmare, atunci suntem salvați!
Marea greșeală a coaliției PSD - PNL
De asemenea, Adrian Negrescu a atras atenția și asupra politicilor publice promovate de coaliția PSD-PNL, care nu a lăsat mediul privat liber, pentru a se putea dezvolta și pentru a asigura o predictibilitate pe termen lung angajaților.
„A fost un vot de disperare - Hai să încercăm să vedem ce ne oferă ceilalți, pentru că cu ăștia (n.r. PNL și PSD) ne-am obișnuit. Dovada cea mai clară că politicile publice din ultimii ani au dus România pe buza prăpastiei este temerea din ce în ce mai mare a investitorilor legată de situația din România, dovadă că Bursa de la București s-a menținut pe minus pe toți indicii importanți.
Politicienii nu au venit cu planuri concrete și discuții concrete, ca să determine oamenii să creadă în promisiunile lor. Rolul politicienilor era să ne asigure condițiile fiscale și administrative ca să putem să ne dezvoltăm din punct de vedere economic și să ajungem la sumele pe care ei le-au trecut în programele de guvernare. Cum să-ți spună un politician ce salariu să dai tu în următorii în ani, când tu nu știi exact ce taxe vei avea peste o lună?“, a mai zis Adrian Negrescu.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News