Data actualizării:
Data publicării:

Există o revenire mondială a politicilor industriale protecționiste? Ce semnal de alarmă trage o bancă europeană

Autor: Andreea Deaconescu | Categorie: Stiri
WhatsApp
Imagine cu rol ilustrativ / Sursa foto: Freepik
Imagine cu rol ilustrativ / Sursa foto: Freepik

O revenire globală a politicilor industriale care îşi propun să protejeze interesele domestice ameninţă cooperarea internaţională şi ar putea afecta ţările sărace în mod special, arată un raport publicat marţi de Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare (BERD), transmite Reuters. 

Raportul de tranziţie al BERD, care în acest an a analizat datele referitoare la schimburile comerciale pentru 140 de ţări, a descoperit o "relansare globală remarcabilă" a intervenţiilor strategice concepute să modeleze economiile ţărilor.

"Politica industrială a revenit în forţă. A revenit atât în ţările bogate cât şi pe pieţele emergente", spune economistul şef al BERD, Beata Javorcik.

Acest gen de politici includ deseori granturi garantate de stat sau credite şi subvenţii pentru industria locală, iar 90% din aceste politici din economiile avansate şi regiunile unde operează BERD discriminează interesele străine în favoarea celor locale.

Raportul BERD a descoperit că astfel de politici au crescut rapid începând din 2019 din cauza unor factori precum stimularea tranziţiei verzi, urmând exemplul marilor economii precum China şi SUA, dar şi pentru că cetăţenii sprijină ideea ca statul să joace un rol mai mare în economie. Acelaşi raport a mai descoperit că, deşi astfel de politici pot fi eficiente, atunci când nu sunt gestionate cu atenţie ele pot submina mediul concurenţial.

"Asta înseamnă că politica industrială poate deveni o forţă care va împinge lumea spre fragmentare", a spus Javorcik.

Raportul, provenit de la biroul economistului-şef al BERD, a fost primul elaborat cu ajutorul Inteligenţei Artificiale, care a fost utilizată de cercetători pentru a analiza datele din baza de date a Global Trade Alert.

Javorcik a spus că turbulenţele economice din ultimii ani, din cauza globalizării, automatizării, tranziţiei verzi, şi acum Inteligenţa Artificială, au amplificat sprijinul pentru o implicare mai mare a statului, în special în rândul celor născuţi înainte de 1975.

Utilizarea din ce în ce mai frecventă a acestor politici în ţările cu venituri mici şi care au capacităţi administrative limitate este deosebit de îngrijorătoare, a avertizat Javorcik, deoarece aceste ţări tind să opteze pentru politicile cele "mai distorsionante", precum interdicţii la import sau export sau licenţe la export, care au un risc ridicat de corupţie.

BERD este o instituţie financiară internaţională care promovează dezvoltarea sectorului privat şi a iniţiativelor antreprenoriale în 36 de ţări de pe trei continente, notează Agerpres.

Acţionariatul băncii este compus din 73 de ţări, UE şi BEI. Investiţiile BERD au ca scop transformarea economiilor din regiunile de operare, astfel încât acestea să devină competitive, incluzive, bine guvernate, verzi, reziliente şi integrate. BERD a investit până în prezent 11 miliarde de euro în 547 de proiecte din România. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel