Data publicării:
Turcia, replică acidă după criticile SUA
Nimeni nu are dreptul să-i spună Turciei cu ce organizație teroristă poate să lupte, a declarat luni ministrul turc pentru afaceri europene, Omer Celik, în contextul în care acest stat membru NATO este criticat din cauza ciocnirilor cu combatanții kurzi sirieni în cursul operațiunii sale terestre din nordul Siriei, relatează Reuters.
"Nimeni nu are dreptul să ne spună cu ce organizație teroristă putem să luptăm și pe care să o ignorăm", a declarat ministrul turc pentru afaceri europene, Omer Celik, în cadrul unei conferințe de presă de la Ankara, scrie Agerpres.
Forțele susținute de Turcia au avansat și mai mult în nordul Siriei luni, atrăgându-și criticile SUA, care și-a exprimat îngrijorarea că lupta pentru teritorii s-a îndepărtat de la Stat Islamic.
SUA susțin miliția kurdă siriană YPG în lupta împotriva organizației Stat Islamic. Turcia, care este membră a coaliției internaționale împotriva Stat Islamic, consideră YPG organizație teroristă care are legături cu Partidul Muncitorilor din Kurdistan (PKK).
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News