Tuchel este încrezător că Mane va reveni la cel mai bun nivel. Atacantul nu a înscris niciun gol anul acesta, în tricoul celor de la Bayern
Antrenorul echipei germane de fotbal Bayern Munchen, Thomas Tuchel, crede că este doar o chestiune de timp până atacantul senegalez Sadio Mane, fără gol în 2023, va reveni la cel mai bun nivel al său, scrie L'Equipe.
Sadio Mane a marcat ultimul său gol pentru Bayern pe 29 octombrie, într-un meci cu Mainz (6-2), dar apoi a suferit o accidentare gravă, fractură de peroneu drept, şi a fost indisponibil trei luni şi jumătate, ratând şi Cupa Mondială din Qatar. El a revenit pe teren de aproape o lună, dar randamentul său este departe de cel avut la Liverpool.
Tuchel l-a titularizat pe Mane, 31 ani, în meciul de sâmbătă cu Freiburg (1-0), pentru prima oară în ultimele şase luni şi ar putea juca în primul 11 şi în meciul cu Manchester City, din prima manşă a sferturilor Ligii Campionilor, în absenţa lui Eric Choupo-Moting.
Nu am nicio îndoială în privinţa abilităţilor lui Mane. El a venit la Munchen după şase ani petrecuţi la un club unde ştia totul. Îi trebuie timp pentru adaptare, este normal. Mai trebuie să-şi ajusteze automatismele cu colegii de echipă. El are toată încrederea mea. Nu este decât o chestiune de timp. Odată ce va înscrie, totul va merge mai bine, a declarat Tuchel.
Oliver Kahn, preşedintele Consiliului de administraţie al lui Bayern, a opinat că Mane se confruntă cu o mai mare concurenţă la clubul bavarez: La Liverpool, Sadio a excelat ca aripă, dar nu a avut o concurenţă veritabilă. La noi, concurenţa pe postul lui este enormă. Este o situaţie cu care nu era obişnuit şi trebuie să se adapteze.
Sadio Mane a marcat totuşi un gol în acest an, în meciul naţionalei sale Senegal contra Mozambicului (5-1), disputat pe 24 martie în preliminariile Cupei Africii pe Naţiuni.
Contra lui City, Mane a marcat 10 goluri în 19 meciuri, iar fanii bavarezi speră că o va face din nou marţi în meciul de pe Etihad Stadium, scrie Agerpres.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News