Trupa LaLa Band rămâne fără Liviu Teodorescu. Vezi motivul
Liviu Teodorescu, fostul concurent de la Vocea României, a decis să părăsească Trupa LaLa Band, după doi ani de colaborare. Anunţul a fost făcut public pe pagina sa de Facebook.
"Dragii mei prieteni, concertul de aseară, de la Gura Humorului, a fost ultimul meu concert Lala Band. Ştiu că sună ciudat, ştiu că vestea vine aşa, pe nepusă masă şi ştiu că mă doare sufletul când mă gândesc la faptul că Lala Band a fost a doua familie pentru mine”, a scris Liviu Teodorescu pe contul personal de Facebook.
„Am luat decizia de a renunţa pentru a-mi putea relua facultatea şi, în principal, pentru a mă axa pe cariera mea solo, aşa cum am pornit încă de la început, de la VOCEA ROMÂNIEI. Îi mulţumesc doamnei Ruxandra Ion pentru tot. Le mulţumesc colegilor mei din Lala Band pentru că m-au primit între ei cu atât de multă căldură şi ei ştiu cât de mult îi iubesc. Vă mulţumesc vouă pentru că îmi arătaţi iubirea voastră zilnic. Rămân Lala până la capăt, orice aş face în cariera mea solo. Ne vedem la concerte, la tv, la radio, pe Facebook, oriunde putem comunica şi oriunde pot împărtăşi cu voi munca mea! Vă iubesc!”, a mai scris Liviu Teodorescu despre motivul despărțirii de LaLa Band.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News