Data publicării:
Trump era cât pe ce să fie "asasinat" sau "omorât"? O perspectivă juridică
Toată presa a titrat zilele acestea despre "tentativa de asasinare a fostului președinte al SUA, Donald Trump". Însă e aceasta "încadrarea" corectă? Ce s-a întâmplat acolo, de fapt, din punct de vedere juridic?
"Asasinarea", un omor calificat
Potrivit DEX (2009), "a asasina" înseamnă "a omorî pe cineva cu premeditare". Însă dacă răsfoim Codul penal, putem vedea că această infracțiune de asasinare nu există.
Există, totuși, următoarele infracțiuni:
Articolul 188. Omorul
(1) Uciderea unei persoane se pedepsește cu închisoarea de la 10 la 20 de ani și interzicerea exercitării unor drepturi.
(2) Tentativa se pedepsește.
Articolul 189. Omorul calificat
(1) Omorul săvârșit în vreuna dintre următoarele împrejurări:
a) cu premeditare;
b) din interes material;
c) pentru a se sustrage ori pentru a sustrage pe altul de la tragerea la răspundere penală sau de la executarea unei pedepse;
d) pentru a înlesni sau a ascunde săvârșirea altei infracțiuni;
e) de către o persoană care a mai comis anterior o infracțiune de omor sau o tentativă la infracțiunea de omor;
f) asupra a două sau mai multor persoane;
g) asupra unei femei gravide;
h) prin cruzimi,se pedepsește cu detențiune pe viață sau închisoare de la 15 la 25 de ani și interzicerea exercitării unor drepturi.
(2) Tentativa se pedepsește.
Practică judiciară
"Premeditarea, ca agravantă a infracţiunii de omor, presupune luarea hotărârii de a ucide victima cu un oarecare timp înainte de a acţiona, iar actul meditativ coincide cu voinţa fermă de a suprima viaţa victimei, alegând în acelaşi timp momentul şi locul unde va săvârşi actul sau o acţiune astfel încât să împiedice descoperirea sa.
Omorul săvârșit cu premeditare presupune întrunirea concomitentă a trei condiții. O primă condiție privește trecerea unui interval de timp din momentul luării deciziei și până în momentul executării nemijlocite a omorului. Durata acestui interval este apreciată în fiecare caz în funcție de calitățile subiective ale făptuitorului, precum și de celelalte împrejurări ale cauzei.
În fiecare caz, instanța de judecată va constata dacă această condiție este sau nu îndeplinită, ținând seama de împrejurările concrete ale cauzei și, îndeosebi, de particularitățile făptuitorului; în funcție de aceste particularități, pe când o altă persoană poate avea nevoie de un interval mare de timp pentru a chibzui, o anumită persoană poate să se hotărască mai repede.
În practica judiciară, s-a considerat îndeplinită această condiție și s-a reținut omor săvârșit cu premeditare, în cazul inculpatului care, în urma unui conflict cu victima, a plecat acasă, s-a înarmat cu un cuțit și a revenit în același loc clupă o oră, pândind-o și aplicându-i o lovitură în inimă, cu efect mortal", se arată în încheierea de şedinţă din 6.09.2021, pronunțată de Tribunalul Dolj.
Putem concluziona, astfel, că "tentativa de asasinare" a fostului președinte este, de fapt, o "tentativă de omor calificat". Însă, din ușurință de exprimare, cu toții i-am spus asasinat.
Ce alte posibile infracțiuni ar exista?
Potrivit legislației din România, tragicul eveniment ar putea sta și sub semnul infracțiunilor de nerespectarea regimului armelor și munițiilor și uz de armă fără drept.
Astfel, potrivit Codului penal din România:
Articolul 342. Nerespectarea regimului armelor și al munițiilor
(1) Deținerea, portul, confecționarea, precum și orice operațiune privind circulația armelor letale, a munițiilor, mecanismelor sau dispozitivelor acestora sau funcționarea atelierelor de reparare a armelor letale, fără drept, se pedepsesc cu închisoarea de la unu la 5 ani.
(2) Deținerea sau portul fără drept de arme neletale din categoria celor supuse autorizării se pedepsește cu închisoare de la 3 luni la un an sau cu amendă.
(3) Sustragerea armelor sau munițiilor prevăzute în alin. (1) și alin. (2) se pedepsește cu închisoarea de la 2 la 7 ani și interzicerea exercitării unor drepturi.
(4) Portul armelor prevăzute în alin. (1) și alin. (2), fără drept, în sediul autorităților publice, instituțiilor publice sau al altor persoane juridice de interes public ori în spațiile rezervate desfășurării procesului electoral, se pedepsește cu închisoarea de la unu la 5 ani și interzicerea unor drepturi.
(5) Dacă faptele prevăzute în alin. (1) și alin. (3) au ca obiect arme interzise sau muniții, mecanisme ori dispozitive ale acestora, limitele speciale ale pedepsei se majorează cu o treime.
(6) Nedepunerea armei și a muniției la un armurier autorizat în termen de 10 zile de la expirarea perioadei de valabilitate a permisului de armă constituie infracțiune și se pedepsește cu închisoare de la 6 luni la 3 ani.
(7) Fabricarea sau asamblarea de arme letale, de piese sau de muniție pentru acestea:a) din orice componente esențiale traficate ilicit;b) fără o autorizație eliberată de către o autoritate competentă a statului membru în care are loc fabricarea sau asamblarea;c) fără marcarea armelor letale asamblate la data producerii lor, în conformitate cu prevederile legale,se pedepsește cu închisoare de la 2 la 7 ani.
Articolul 343. Uzul de armă fără drept
(1) Uzul de armă letală sau interzisă, fără drept, se pedepsește cu închisoarea de la unu la 3 ani.
(2) Uzul de armă neletală din categoria celor supuse autorizării, fără drept, se pedepsește cu închisoarea de la 6 luni la 2 ani.
Motivele atacatorului sunt încă neclare
Atacatorul, Thomas Matthew Crooks, în vârstă de 20 de ani, nu a avut contacte anterioare cu FBI și nu figura în bazele de date ale agenției. Anchetatorii încearcă să descopere motivele care l-au determinat să comită atacul.
Paul Abbate, director adjunct al FBI, a informat presa că forțele de ordine examinează atent trecutul lui Crooks, activitățile sale zilnice și prezența pe rețelele de socializare, însă până acum nu au găsit nimic amenințător.
„Avem câteva informații limitate despre contactele recente ale acestuia, inclusiv detalii despre mesaje și apeluri telefonice”, a spus Abbate. Până acum, aceste informații nu au dezvăluit nimic legat de motivele atacului sau implicarea altor persoane.
Crooks a utilizat o pușcă de tip AR 556, achiziționată legal de tatăl său, iar anchetatorii încearcă să stabilească cum a obținut acces la arma respectivă. În mașina sa au fost găsite și dispozitive explozive „rudimentare”, care sunt în prezent analizate la Quantico.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News