Trump, acord NAFTA: SUA îl va renegocia
Președintele Donald Trump și-a exprimat astăzi optimismul că Statele Unite, Canada și Mexic pot renegocia cu succes acordul comercial NAFTA pe care îl consideră inechitabil pentru interesele americane. El a promis că ia în calcul să elimine pactul vechi de 23 de ani dacă nu se poate ajunge la o "înțelegere echitabilă pentru toți".
Într-o întâlnire cu președintele argentinian, Mauricio Macri, Donald Trump a declarat că intenționează să pună capăt acordului NAFTA, dar a decis să renunțe ulterior, după o discuție cu liderii Mexicului și Canadei.
"Mai degrabă, decât să rezilăm NAFTA, care ar fi un șoc destul de mare pentru sistem, mai bine vom renegocia", a declarat Trump reporterilor. "Dacă nu reușesc să fac o afacere echitabilă pentru Statele Unite ... voi încheia NAFTA", a completat președintele SUA.
Comentariile lui Trump au apărut la o zi după ce Casa Albă a decis să nu ia măsuri imediate pentru a se retrage din acordul de comerț liber din America de Nord, relatează Reuters.
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News