Trucuri de gătit la care NU te-ai fi gândit
Trucurile de gătit au rolul de a simplifica viața în bucătărie.
Cu ce să înlocuiești smântâna grasă la prăjituri?
Dacă vrei să obții un desert mai sărac în calorii, folosește o parte smântână grasă și trei părți albuș de ou bătut spumă.
Cum să pui ardei iuți în mâncare, dar să nu obții un preparat exagerat de picant?
În cazul în care nu ești un fan al preparatelor foarte picante, poți să scoți semințele ardeiului și să-l clătești puțin în apă rece.
Cum să faci ouă poşate în pungă şi aromate cu unt
Pune pe fundul unei pungi unt, ierburi aromatice, sare şi piper, după care se sparge un ou în pungă. Se leagă cu un elastic, cât mai aproape de ou, astfel încât acesta să-şi păstreze forma pe cât posibil. Se scufundă punga în apă clocotită timp de 3 minute, după care se poate pune într-o jumătate de avocado pentru a fi consumate împreună.
Când este cel mai bine să pui legumele la fiert
Legumele care cresc în pământ (cartofi, sfeclă, țelină) se pun la fiert direct în apa rece, iar celelalte care cresc la suprafața solului se pun când fierbe apa.
Cum să faci blat de pizza cu spanac, dar fără făină
Poţi să faci un blat de pizza sănătos folosind spanacul. Poate ai auzit de variantele de blat pentru pizza în care nu trebuie să foloseşti făina pentru a obţine o pizza mai sănătoasă. Acestea au la bază o legumă, ouăle şi mozzarella care se combină pentru a obţine un blat de pizza fără gluten.
[citeste si]
Spanacul poate să fie inclus în aceste combinaţii şi vei obţine un blat delicios de pizza, notează eva.ro. Amestecă spanacul decongelat şi bine scurs cu ou, mozzarella, parmezan, năut fiert (sau puţină făină de migdale), sare, piper, pudră de ceapă şi usturoi. Se întinde ca un aluat normal şi se lasă câteva minute la cuptor înainte de a adăuga topping-ul dorit.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News